Select Page

Împreună cu membrii Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari și Aliona Pilipețcaia (responsabilă pentru Zona de nord a țării), ne-am întrunit în ședință cu liderii organizațiilor teritoriale a PSRM din nordul Moldovei

15.04.2024

Am discutat situația social-economică și politică din țara noastră, acțiunile ce urmează a fi întreprinse pe viitor. Membrii PSRM și-au exprimat indignarea față de politicile PAS de militarizare a țării, de intimidare a oponenților politici, de ignorare a problemelor cu care se confruntă cetățenii țării noastre zi de zi.

În acest context, socialiștii din raioanele de nord ale țării au fost unanimi în opinia că campania lansată de PSRM “Interesul național – o prioritate pentru PSRM” este extrem de actuală și oportună.