În popor se mai spune că din această zi, vara începe, treptat, să cedeze locul toamnei.
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a trăit, a pătimit și a fost omorât în timpul domniei împăratului Maximian cumplitul chinuitor de creștini. La naștere a primit numele Pantoleon adică “cu totul leu” dar până la urmă a fost schimbat în Pantelimon, adică “întru tot milostiv” pentru că s-a arătat a fi smerit și plin de milă pentru cei sărmani și aflați în nevoie.
Pe cei săraci îi și miluia după ce îi vindeca fără să le ceară plată, astfel fiind deseori numit „doctor fără de arginţi”. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor şi creştin următor lui Hristos.
Cu acest prilej, felicit toți cetățenii, dorindu-le sănătate și liniște sufletească, iar Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon să ne ocrotească de toate bolile.