Select Page

Partidul Socialiștilor are un candidat de încredere pentru alegerile din Municipiul Chișinău

2.08.2023

Este vorba de Adrian Albu, deputat socialist, fost secretar general al Parlamentului. Dumnealui are studii în drept și posedă o experiență managerială excelentă. Pentru candidatura lui Adrian Albu au votat majoritatea membrilor Executivului, și eu personal îl voi susține cu toată încrederea în campania pentru Chișinău.

Domnul Albu are 40 de ani, e tată a trei copii, are caracter, este energic și are toată motivația ca să scrie o pagină de aur în dezvoltarea municipiului Chișinău. El este un om de încredere.

Vreau să vă asigur că Adrian Albu, ca Primar General de Chișinău, va îndeplini cu fermitate programul de dezvoltare propus de socialiști. E vorba de acel program, pentru care orășenii au votat și în 2019. Numai că de această dată dezvoltarea Chișinăului va fi înfăptuită fără intrigi politice, fără jumătăți de măsură, fără fârnâit și plânsete, fără a trăda propriul electorat și propria echipă, așa cum a procedat, din păcate, fostul nostru candidat, Ion Ceban, care mai întâi a profitat de susținerea echipei și a guvernării socialiste, inclusiv financiar, iar apoi a devenit politician de dreapta, a abandonat proiectele serioase pentru Chișinău și a început să comită greșeli în gestionarea orașului.

Noi în aceste alegeri mizăm pe susținerea tuturor alegătorilor noștri de stânga, dar credem că și cetățenii care sunt astăzi indeciși vor fi de partea noastră, deoarece Socialiștii au demonstrat de fiecare dată responsabilitate, competență și consecvență în decizii și acțiuni. Cei care au fost cu noi din 2011, știu foarte bine că eu și colegii mei niciodată nu am deviat de la valorile noastre de bază, noi nu am cedat sub presiunea politică dură, nu ne-am lăsat intimidați cu dosare penale și cu închisoarea, nu am trădat ideile pe care le-am promovat și am fost mereu alături de nevoile și solicitările cetățenilor. Așa va fi și de acum încolo.

Noi vom demonstra că suntem oameni de încredere. Și sunt convins că socialiștii vor reveni la guvernare și vor readuce normalitatea în țară, în Chișinău, în toate orașele și satele din Moldova. Iar alegerile din noiembrie 2023 vor pune startul acestei schimbări spre normalitate, pe care și-o doresc atât de mult majoritatea absolută a cetățenilor.