Select Page

Împreună cu colegii am participat la o ședință cu conducătorii organizațiilor teritoriale din UTA-Găgăuzia

22.08.2023

Împreună cu colegii am participat la o ședință cu conducătorii organizațiilor teritoriale din UTA-Găgăuzia.

Am trecut în revistă situația politică din regiune și din țară, menționând că în ajunul alegerilor locale generale, regimul PAS face totul pentru a elimina concurenții în alegeri. În aceste condiții, membrii PSRM au remarcat necesitatea consolidării disciplinei și a forțelor echipei, subliniind disponibilitatea de a realiza toate deciziile conducerii partidului în vederea pregătirilor către alegeri, angajându-se să acționeze exclusiv în interesul regiunii și al întregii țări.

S-a decis crearea unei singure organizații de partid pentru întreaga Găgăuzie. Organizația va fi condusă de Grigorii Uzun, care va avea trei adjuncți: din OT Vulcănești, Ceadîr-Lunga și Comrat.

Am mulțumit echipei pentru munca eficientă pe parcursul anilor precedenți, exprimându-mi încrederea că aceasta va continua și pe viitor.