Casa dezbinată nu are viitor. Nici țara dezbinată nu are. Dacă după 30 de ani de independență și de investiții în dezvoltare, noi ajungem tot la atmosfera urii și a dușmăniei din anii 1990-1992, înseamnă că am fost ucenici proști și nu am învățat nimic despre democratie, toleranță, drepturile omului, datorie civică, deontologie. Înseamnă că nici lecțiile Transnistriei și Găgăuziei, nici lecția pogromului de acum o sută și ceva de ani, nici chiar lecția deportărilor nu a fost însușită de poporul nostru. Nu mai zic de lecțiile creștinismului. Aici suntem repetenți.
De sute de ani acest stat a trăit într-un amestec etnic și lingvistic și dă Domnul ca Moldova să aibă alte câteva secole înainte. Însă pentru a ne păstra ca societate și țară integră noi trebuie să ne respectăm unii pe alții, să acceptăm diferențele identitare care s-au format aici de veacuri și să încercăm să găsim înțelegere și compromisuri prin dialog, nu prin agresiune, fanatism, cenzură și dictatură. Republica Moldova are o limbă de stat pe care e bine să o cunoască toți cetățenii, dar tot legile țării permit o comunicare în limba rusă – o limbă de circulație interetnică la noi. Și dacă există neînțelegeri sau nemulțumiri, de asta trebuie să fie responsabile instituțiile statului. Noi nu trebuie să permitem ca certurile în privința identității, a limbii, a etniei să coboare în stradă. Și este grav când asemenea subiecte devin motiv de presiune, de umilire și de șantaj în instituțiile publice.
Haideți să fim oameni, dragi moldoveni de toate etniile. Și haideți să înțelegem că nimeni din străinătate nu este cu adevărat și sincer interesat de dăinuirea noastră în afară de noi înșine. Dacă nici noi nu mai suntem interesați, atunci vom fi ratații istoriei. Și e păcat pentru memoria strămoșilor și pentru viitorul urmașilor noștri.