Să ne ierți, bădiță Ioane, pentru că ți-am oferit prea puțin timp, prea puțină atenție și prea puțină apreciere în timpul vieții, mult mai puțină decât ai meritat. Ca cititori, ca Țară, te vom păstra mereu în memoria noastră. Și eu personal nu voi uita niciodată sfaturile tale și vocea ta blajină cu care îmi vorbeai.
Ai fost și vei rămâne stâlp de temelie a literaturii noastre moldovenești. Și sunt convins că îți vom înălța, acum sau mai târziu, un monument la Chișinău.
Și e simbolic, poate, că matale ai murit în toamnă, în apus de an, când plouă cu „frunze de dor”.
Dumnezeu să te ierte, Maestre!