Select Page

Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, transmit cele mai sincere felicitări tuturor familiilor din țara noastră și din întreaga lume

15.05.2023

Familia reprezintă o valoare fundamentală, având un impact decisiv asupra vieții omului. În cadrul familiei se formează bazele personalității și se conturează direcția dezvoltării individuale. Astfel, de bunăstarea familiei și atitudinea statului față de aceasta depinde, în mare măsură, ce fel de societate vom avea în viitor.

Cu regret, în ultima perioadă de timp, familiile din Republica Moldova se confruntă cu multiple probleme de ordin social şi economic, or, actuala guvernare promovează cu totul alte valori.

Partidul Socialiștilor mereu a ocrotit și susținut valorile familiale. În acest scop, an de an am lansat inițiative legislative, am organizat diverse manifestări, festivaluri, marșuri dedicate familiei, inclusiv Congresul Mondial al Familiei la care au participat circa 2000 de persoane din peste 40 de țări, iar anul 2019 a fost declarat prin decret prezidențial – Anul Familiei în Moldova.

Vom continua să apărăm și să transmitem acest model al societății generațiilor următoare, or, altfel nu vom rezista ca neam și ca țară.

Cu prilejul sărbătorii, urez tuturor familii fericite cu copii şi părinţi sănătoşi. Vă îndemn să petreceți cât mai multe clipe în sânul familiei, alături de cei dragi, bucurându-vă de acea liniște sufletească și siguranță pe care doar familia o poate oferi.