Select Page

Astăzi am participat la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Național al Mărului, care se desfășoară în mod tradițional la Soroca

1.10.2023

Am vizitat standurile producătorilor care și-au expus produsele, am discutat cu ei și am aflat direct despre problemele și nevoile lor.

Potrivit experților, Moldova este lider mondial în producția de mere – țara noastră produce în medie 237,7 kg pe cap de locuitor. Aceasta este de două ori mai mult decât cantitatea următorului lider – Noua Zeelandă, care produce 113 kg de mere pe cap de locuitor.

Alături de vin și struguri, merele moldovenești sunt cartea de vizită a Moldovei. Ele sunt cunoscute și apreciate în multe țări, în special în țările CSI, care sunt piețele tradiționale pentru acest fruct.

Am urat succes producătorilor și mi-am exprimat speranța că dificultățile de export pe care le întâmpină astăzi vor fi depășite în curând. Îi îndemn pe toți locuitorii Republicii Moldova să cumpere fructe și legume autohtone, pentru că astfel le oferim fermierilor noștri sprijinul, de care au nevoie stringentă astăzi.