Împreună cu membru al Comitetului Executiv al PSRM, Maxim Lebedinschi și conducătorul grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia, Fiodor Gagauz, am avut astăzi o întrevedere cu E.S. Ambasadorul Turciei în Republica Moldova, Uygar Mustafa Sertel.
În debutul discuției, am transmis sincere felicitări Președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, pentru victoria convingătoare obținută în alegerile prezidențiale, urându-i sănătate, curaj și succes în realizarea transformărilor planificate în beneficiul Turciei și al întregii regiuni.
Am menționat importanța parteneriatului strategic cu Republica Turcia pentru țara noastră, ținând cont de faptul că Turcia este unul dintre cei mai importanți actori geopolitici globali și regionali, care demonstrează un model de politică externă echilibrată și pașnică.
Amintim că la 17 octombrie 2018, în cadrul vizitei oficiale a lui Recep Tayyip Erdogan la Chișinău, a fost semnat un document comun privind cooperarea strategică dintre Republica Moldova și Republica Turcia.
Am apreciat înalt dinamica dezvoltării relațiilor bilaterale dintre țările noastre în toate domeniile, menționând necesitatea menținerii și în continuare a nivelului de cooperare, în interesul ambelor state.
De asemenea, au fost discutate chestiuni de aprofundare a relațiilor de colaborare dintre Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul Justiției și Dezvoltării din Turcia, în conformitate cu acordul de cooperare interpartinică, semnat în mai 2017.
Pe final, am reiterat felicitările în adresa Partidului Justiției și Dezvoltării și liderului acestuia, exprimându-și încrederea că poporul Turciei va face față tuturor provocărilor cu care se confruntă astăzi țara și regiunea.