Select Page

Se pregătește o conexiune militară și politică a țării noastre la teritoriul României, cu renunțarea la neutralitate

8.06.2022

Vara aceasta va fi decisivă pentru modul în care Moldova va supraviețui sezonului de iarnă. Țara se află într-un declin catastrofal, iar securitatea socială, economică și energetică sunt grav amenințate. Prețurile la gaz au crescut și mai tare decât anul trecut. În același timp, cresc încontinuu și prețurile la carburanți, iar azi benzina și motorina costă aproape dublu comparativ cu perioada când eu eram la conducerea țării. În curând se va mări considerabil și prețul la electricitate. Totul se scumpește, absolut totul: de la materialele de construcție la medicamente, de la produsele lactate la cele de igienă pentru copii. În plus, ne așteaptă și o criză alimentară de proporții. Este evident că pe zi ce trece situația va fi și mai dramatică – în toamnă ne putem pomeni cu tarife de 30 de lei la gaz, peste 4 lei la energie electrică, peste 40 de lei litru de benzina și creșterea în lanț a prețurilor la toate produsele alimentare, iar deficitul bugetar catastrofal, care va fi și el în creștere, va crea deficiențe la onorarea obligațiunilor curente de achitare a salariilor și pensiilor.

Pe fundalul acestor crize economice și energetice, din care guvernul PAS nu poate ieși, din cauza incompetenței sale, noi suntem anunțați că în Moldova vor fi aduse arme letale și posibil și trupe străine. Adică, la iarnă vom sta în sărăcie și frig, dar cu tunuri și rachete.

Se vede foarte clar că Maia Sandu și stăpânii ei din exterior merg pe scenariul ucrainean, provocând destabilizarea intenționată a situației, iar unii factori politici din Occident vor să folosească moldovenii drept carne de tun în lupta geopolitică ce se dă acum în această regiune. De fapt, toate aceste procese de înarmare și această isterie antirusească se face în mod special, pentru a justifica prezența unor trupe străine de factură NATO pe teritoriul Republicii Moldova. Se pregătește o conexiune militară și politică a țării noastre la teritoriul României, cu renunțarea la neutralitate. Fără a consulta opinia cetățenilor și contrar normelor constituționale, se pregătește o Unire tehnică, politico-militară, pe care ulterior vor încerca să o formalizeze și legalizeze juridic de Parlamentul majoritar PAS și de Curtea Constituțională capturată, sub „protecția” trupelor străine prezente aici, așa cum a mai fost în istoria poporului nostru la începutul secolului trecut.

Este o strategie foarte greșită și periculoasă atât pentru poporul nostru, cât și pentru cei care încearcă să o implementeze. Uneori mă întreb dacă actualii guvernanți înțeleg toate aceste riscuri, oare ei înțeleg că pot fi ultimii conducători ai Republicii Moldova și că sunt utilizați drept marionete în planurile și strategiile scrise undeva în cancelariile occidentale.

Pentru a pregăti Unirea tehnică, era necesar ca Republica Moldova să își demonstreze incapacitatea sa ca stat care își poate asigura securitatea economică, energetică și teritorială. Era necesar ca cetățenii să fie demoralizați și să piardă încrederea în propria lor țară. Iar guvernul-marionetă PAS, împreună cu miile de experți străini și ONG-ști finanțați din credite și granturi occidentale, sunt instrumentul perfect pentru așa ceva și pentru interesele occidentale, Soros și NATO.

Maia Sandu și PAS asigură pas cu pas desființarea economică, morală și politică al acestui stat. Iar pentru ca nimeni să nu-i împiedice, au pornit dosare penale fabricate împotriva forțelor de opoziție, în special asupra Partidului Socialiștilor și a liderilor săi, ca să ne denigreze imaginea publică. Toate dosarele politice din ultimul timp cu elemente de justiție selectivă, îndeosebi pe fundalul staționării investigațiilor pe cazurile de rezonanță cum ar fi furtul miliardului, concesionarea aeroportului și altele, sunt parte al acestui scenariu diabolic de anihilare a opoziției si a liderilor care sunt în stare să dea peste cap planurile de implicare a țării noastre în război si de lichidare a statalități Republicii Moldova.

Stimați concetățeni, sunt convins că răbdarea oamenilor deja ajunge la limita de sus.

Și sunt convins că tot mai mulți cetățeni înțeleg ce se întâmplă cu țara și cât de real este pericolul să fim atrași într-un război regional sângeros și să pierdem statalitatea. Dar cel mai important, majoritatea oamenilor înțeleg foarte clar că la toamnă și la iarnă societatea moldovenească va suporta cea mai groaznică perioadă de frig și de foamete din istoria țării. În aceste condiții, eu fac un îndemn către toate forțele politice de opoziție indiferent de orientările lor ideologice si geopolitice să discute cu cetățenii, să le explice pericolele care s-au abătut asupra noastră și cum Maia Sandu și PAS au trădat interesele naționale ale poporului. Eu consider că fiecare partid patriotic trebuie să își mobilizeze moral susținătorii și să fim gata să ieșim oricând, separat sau împreună, pentru a ne apăra statalitatea și neutralitatea, dar și pacea pentru copiii noștri. Doar prin mobilizare vom putea salva întreaga societate de sărăcie, de frig și de mizerie.

Și eu personal sunt convins că mai devreme sau mai târziu mă voi alătura poporului revoltat și protestelor care sunt inevitabile. Voi ajuta cum voi putea. Dacă aș fi fost eu și socialiștii la conducere, așa haos și așa degradare economică nu s-ar fi întâmplat. Noi am fi gestionat mult mai profesionist, mai diplomatic și mai responsabil toate riscurile în economie, medicină și energetică. Iar niciun pericol militar nu ne-ar fi amenințat pe noi ca țară.

Însă acum avem ce avem – vremuri NeBune. Și trebuie să luptăm ca să revenim la normalitate. Sunt convins că oamenii vor alege să lupte pentru viitorul țării si al copiilor, nu să moară pasiv de frig și sărăcie.