Select Page

Procuratura generală și în special procurorul Petru Iarmaliuc au mințit cu nerușinare cetățenii Republicii Moldova

2.08.2022

Acum câteva clipe, la a patra zi după ședința de judecată, fapt ce este un precedent mai nou pentru “justiția reformată” a Maiei Sandu, am primit în sfârșit decizia Curții de Apel Chișinău (se anexează).

Așa cum am menționat anterior, la prelungirea mandatului de arest la domiciliu nu au fost impuse careva restricții suplimentare de tipul interzicerea comunicării cu diferite persoane și utilizării rețelelor de socializare, acordării de interviuri sau primirea la domiciliu a altor persoane decât cele implicate pe dosar. Mai mult ca atât, au fost excluse unele restricții impuse anterior. De fapt, este inexplicabilă decizia CA, pe de o parte îmi scoate o restricție impusă ilegal de judecătorul de instrucție la solicitarea procurorului Iarmaliuc, dar, pe de alta parte, indică faptul că se resping recursurile apărării de eliberare din arest.

Nu este pentru prima dată în cazul acestui dosar politic ilegal când unii angajați ai organelor procuraturii denaturează informația și procesele verbale de audiere a martorilor, induc în eroare mass-media și cetățenii, fac scurgeri de probe în presă, apropo, fapt pentru care nu a fost pedepsit nimeni și a fost refuzată pornirea urmării penale.

Până la acesta etapă au fost depuse deja câteva plângeri la Consiliul Superior al Procurorilor și Procuratura generală privitor la acțiunile inadecvate și ilegale ale procurorului Petru Iarmaliuc. Solicit public de la PG și CSP să ia măsuri urgente în vedere stopării și sancționării persoanelor care, printr-un comportament provocator și neprofesionist, în mod intenționat denaturează informația cu privire la urmărirea penală, fapt prin care ne prejudiciază ca parte în proces.

P.S. Astăzi, la 13:00, Curtea de Apel Chișinău urmează să explice dacă pot comunica cu colegii din PSRM și deputați. Procurorul și Judecătoria Ciocana au evitat să dea un răspuns clar la întrebările formulate. Să vedem cum vor manipula de data aceasta.