Select Page

Moldova a devenit ”lider” incontestabil al Europei la capitolul creșterea prețurilor

14.04.2022

Inflația în luna martie din Moldova a atins valoarea anuală de 22,2%, un record absolut pentru ultimii 22 de ani și un record absolut în Întreaga Europa.

Anul 2021, dar și 2022 va fi caracterizat cu o creștere puternică a prețurilor în întreaga lume și Europa, însă Moldova bate record peste record, iar prețurile la noi cresc cu un ritm mult peste nivelul țărilor din Europa.

Cel mai grav stăm la capitolul creșterea prețurilor la produsele alimentare, care au ajuns la un nivel record de 27% anual. Produsele alimentare reprezintă mai mult de 50% din cheltuielile de consum ale populației sărace. De fapt ei sunt nevoiți cea mai mare parte a veniturilor să o aloce produselor alimentare, iar pentru alte necesități nu le rămâne bani.

Inflația mare la produsele alimentare a determinat scăderea puterii reale a populației de procurare a produselor de prima necesitate. Astfel puterea reală de cumpărare a populației a produselor alimentare în primul trimestru din 2022 a scăzut cu 15,5% comparativ cu anul trecut. În acest an cele mai sărace pături ale populației au două opțiuni: 1) să-și reducă consumul de alimente, care și aș este la un nivel precar, 2) să taie din alte cheltuieli, însă este imposibil să ne imaginăm de unde ar putea tăia.

Guvernul a majorat pensia cu aproape 14%, dar această majorare acoperă doar jumătate din creșterea prețurilor la produsele alimentare, care constituie baza cheltuielilor pensionarilor.

Evoluția dinamicii regionale și incapacitatea autorităților de a gestiona trebuirile din interiorul țării, despre care am vorbit deja în nenumărate rânduri ne determină să facem prognoze mult mai sumbre.

În următoarele luni, prețurile la produsele alimentare vor continua să crească, iar populația va deveni din ce în ce mai săracă.

Acesta este prețul plătit de noi toți, pentru incompetenta și neprofesionalismul actualei guvernări.