Select Page

Incompetența, iresponsabilitatea sau reaua intenție a conducerii actuale a țării are un preț extrem de mare și de greu pentru cetățenii Republicii Moldova

23.09.2022

De la 1 Octombrie, moldovenii vor achita un tarif exploziv pentru consumul de gaz – 29,26 de lei. Acesta este cel mai mare preț din regiune și e peste media din Europa (Ucraina – 5,16 lei, România – 12,95 lei, media europeană – 29,25 lei). Din păcate, moldovenii sunt nevoiți să plătească cel mai înalt preț la gazul rusesc.

În asemenea situație, care este foarte gravă, unica soluție este plafonarea tarifului. De aceea, îi cerem urgent Guvernului și Parlamentului să plafoneze tariful la gazele naturale la 10-12 lei pentru un metru cub pentru consumatori. Iar diferența de tarif, care e de aproape 3 ori mai mare, să o achite Guvernul.

Bani pentru a plăti această diferență să fie ceruți de la cei care i-au interzis președintelui țării Maia Sandu și premierului Natalia Gavrilița să meargă la Moscova pentru a obține un preț mult mai mic de achiziție a gazelor.

Altfel o bună parte din populația țării va îngheța la iarnă din cauza imposibilității achitării facturilor. În același timp, agenții economici din țara noastră, care și așa sunt la limita supraviețuirii, vor falimenta. Iar majoritatea produselor, preponderent alimentare, inclusiv pâinea și produsele de panificație, se vor scumpi și mai mult.

Incompetența, iresponsabilitatea sau reaua intenție a conducerii actuale a țării are un preț extrem de mare și de greu pentru cetățenii Republicii Moldova.

Iar iarna abia vine. Plafonarea trebuie să fie făcută cât mai rapid și sa între in vigoare de la 1 Octombrie.