Select Page

Guvernarea PAS a Maiei Sandu a decis să falimenteze populația și mediul de afaceri

5.08.2022

Ieri Banca Națională pentru a zecea oară pe parcursul unui an a majorat rata de bază, care a ajuns la 21,5%, cea ce este de 8 ori mai mult decât la sfârșitul anului 2020 (Maia Sandu a preluat Preşedinția), când rata de bază a fost de doar 2,65%.

Această majorare a ratei de bază, în opinia BNM și a guvernului are drept scop declarat lupta cu inflația, ceea ce în opinia noastră este o luptă absurdă, deoarece inflația în Republica Moldova nu are origini monetare.

Inflația în Moldova este determinată strict de incompetența Guvernului de a gestiona treburile interne și de a negocia cu partenerii externi. Ori prețul de aproape 1.500 USD pentru o mie de m3 de gaze naturale importate nu au origine monetară. Sunt rezultatul unei politici mioape și iresponsabile a actualei guvernări.

Din acest motiv politicile BNM de diminuare a inflației nu duce cu nici un procent la reducerea inflației, dar are cu totul alt efect. Majorarea ratei de bază deja a dus la creșterea dobânzilor la credite, ceea ce a îngreunat posibilitatea populației de a întoarce la timp creditele. De asemenea, vor creste drastic cheltuielile bugetare ale guvernului pentru accesarea și deservirea împrumuturilor de pe piața bancară internă.

Dacă acum 3 luni în urmă doar 11,2% din credite nu erau întoarse la timp, în prezent acest indicator a ajuns la 16,5% cu tendințe clare de creștere. În prezent populația are probleme cu plata la timp a creditelor în valoare de 4 miliarde lei, ceea ce este cu 1,5 miliarde lei mai mult decât acum jumătate de an.

La agenții economici situația a fost dramatică, iar acum s-a agravat și mai mult. Aproape jumătate din toate creditele luate de agenții economici nu pot fi întoarse la timp, vorbim despre 17,1 miliarde lei, ceea ce reprezintă 48,4% din toate creditele luate.

Deci, înăsprirea politicii monetare nu influențează în nici un fel diminuarea ratei inflației, dar a crescut semnificativ volumul creditelor cu întârzieri de plată, care au ajuns în prezent la 21,2 miliarde lei în creștere cu 4,5 miliarde lei în doar jumătate de an.

Urmează luna august, când agricultorii trebuie să achite creditele pentru tehnica cumpărată și în condițiile unei roade proaste și o creștere substanțială a ratei dobânzii anticipăm o creștere și mai mare a creditelor, care nu pot fi întoarse la timp.

După cum am menționat și anterior – de urgență este necesară modificarea legislației, demiterea actualei conduceri a BNM și revenirea băncii centrale în protejarea și susținerea economiei naționale, nu activitatea oarbă după unele recomandări teoretice impuse din exterior.