Select Page

Un abuz rușinos și pur și simplu prostesc, iată ce au făcut PAS și CEC-ul cu alegerile de la Bălți

4.12.2021

Dacă merită să ajungă sau nu doamna Tauber primar, trebuiau să decidă alegătorii, nu Maia Sandu și consilierii ei străini.

E mai ușor să promovezi democrația în străinătate, decât la tine în țară, așa-i, doamna Maia Sandu? E mai ușor să criticați abuzul similar al lui Plahotniuc asupra lui Năstase decât abuzul Maiei Sandu asupra lui Tauber, așa-i stimați ambasadori?
Este clar pentru toată lumea că alegerile din Bălți sunt compromise și trebuie organizate din nou. Altfel, primarul ales duminica asta va fi nelegitim. Și, în plus, putem crea la nord un focar de tensiune și de nesupunere civică pe loc gol, din cauza obrăzniciei unor uzurpatori care au ocupat azi toate instituțiile statului.
E uimitor cum, în doar 3-4 luni, guvernarea „oamenilor buni” a reușit să-i înfurie și pe cetățenii din Transnistria, și pe cei din Găgăuzia, și pe cei din Bălți. Sunt sigur că la rând este Chișinăul, fiindcă obrăznicia conducerii PAS nu are limite.
După arestarea abuzivă a Procurorului General și după Criza gazelor, provocată din prostie, mă gândeam că Guvernarea PAS și Maia Sandu nu vor mai comite o vreme asemenea erori politice grave, mă gândeam că ei vor fi mai atenți în acțiunile lor. Dar se vede că i-am subestimat. Prostia le-o ia înainte, iar pofta de uzurpatori le sporește de la o zi la alta.