Select Page

Sunt convins că în urma rezultatelor turului doi, vom forma cea mai mare fracțiune în Adunarea Populară, în baza căreia va fi creată majoritatea

20.09.2021

În această duminică, în Autonomia Găgăuză au avut loc alegerile deputaților pentru Adunarea Populară.

Amintesc că Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și-a desemnat candidați în 21 din cele 35 de circumscripții electorale.

Șapte candidați ai Blocului au obținut victoria din primul tur (inclusiv un candidat independent care a câștigat cu susținerea Blocului), alți opt vor continua lupta în turul doi sau vor participa la alegerile repetate în circumscripțiile în care alegerile nu sunt considerate valabile din cauza prezenței reduse la vot.

Le mulțumesc locuitorilor Găgăuziei pentru susținerea acordată candidaților noștri, precum și activiștilor Blocului și candidaților pentru efortul depus.

Sunt convins că în urma rezultatelor turului doi, vom forma cea mai mare fracțiune în Adunarea Populară, în baza căreia va fi creată majoritatea.