În calitate de președinte al PSRM, am avut o ședință cu deputații socialiști din Parlament.
Am discutat despre situația dezastruoasă în care s-au pomenit cetățenii Republicii Moldova după alegerile din 11 iulie. Peste câteva zile se împlinesc 100 de zile de la instaurarea noului guvern și deja toți cetățenii au înțeles că au fost mințiți în alegeri, iar situația degradează pe zi ce trece.
Am convenit că Partidul Socialiștilor va întocmi un raport de alternativă de activitate a Guvernului Gavriliță care va fi prezentat în timpul cel mai apropiat.
Totodată în legătură cu recentele decizii ale ANRE de majorare a tarifelor la gaz, socialiștii au elaborat și vor înregistra astăzi un proiect de lege cu privire la acordarea compensațiilor tuturor consumatorilor de gaz natural, atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.
Separat am discutat despre Conferințele raionale de partid care se desfășoară în toate raioanele țării, precum și pregătirea către Congresul PSRM care trebuie să aibă loc pe data de 18 decembrie curent.