Fiecare localitate trebuie să aibă cel puțin o farmacie și un lucrător medical

5.07.2021

Am avut o întrevedere cu colectivul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Am discutat despre problemele existente în sistemul de sănătate. Am mulțumit personalului medical pentru eforturile și profesionalismul de care au dat dovadă în lupta contra pandemiei de COVID-19.

Am reiterat că mereu am acordat o atenție sporită dezvoltării sistemului medical din țara noastră, iar anul 2020, prin decret prezidențial l-am declarat Anul Lucrătorului Medical. În cursul acestuia mai mulți medici și asistenți medicali au fost apreciați cu înalte distincții de stat, am majorat salariile medicilor cu 60 la sută, am contribuit la renovarea și dotarea spitalelor raionale.

Am subliniat că echipa Blocului Comuniștilor și Socialiștilor are elaborat un program economic de dezvoltare a țării în care sistemului de sănătate îi este rezervat un loc aparte. Vom insista în continuare pe majorarea salariilor lucrătorilor medicali – inițial cu cel puțin 40%. Vom crea un sistem de indemnizații și de susținere a tinerilor specialiști. Vom stopa practica de reducere a paturilor în spitale. Fiecare localitate trebuie să aibă cel puțin o farmacie și un lucrător medical.

Pe finalul întrevederii am îndemnat angajații instituției să fie alături de noi la alegerile din 11 iulie.