Faptele bune continuă!

23.02.2021

Igor Dodon a aflat din mass-media despre cazul lui Vitalie Cebotaru de 13 ani din satul Cîșlița-Prut, raionul Cahul, care a alergat umăr la umăr cu sportivii profesioniști 12 kilometri, fiind încălțat în galoși de cauciuc.

Vitalie mai are doi frați și două surori cu vârste cuprinse între 11 ani și 1,8 ani și locuiesc într-o casă veche, cu două camere, fără apă sau alte utilități. Tatăl și doi copii au grad de invaliditate. Familia trăiește doar din alocațiile sociale și pensia de invaliditate.

Astăzi, liderul PSRM a avut o întrevedere cu Vitalie care a venit împreună cu un frate și surori, însoțiți de primarul localității, Alexandru Valachi. Igor Dodon a oferit copiilor inventar sportiv, îmbrăcăminte și încălțăminte sport, jucării, fructe și un coș cu produse alimentare și le-a urat sănătate și succes la învățătură.