Select Page

Echipa noastră va continua implementarea proiectelor menite să îmbunătățească calitatea vieții și în noua legislatură a parlamentului

5.07.2021

În cadrul vizitei în raionul Glodeni am avut o întrevedere cu locuitorii satului Balatina.

Am discutat despre problemele cu care ei se confruntă și care pot fi rezolvate de echipa noastră de profesioniști. De asemenea am vorbit despre intențiile Blocului Comuniștilor și Socialiștilor de a relansa programul “Satul moldovenesc” care presupune investiții majore în dezvoltarea localităților Moldovei.

Ulterior, împreună cu deputatul Bogdan Țârdea și secretarul executiv al PCRM, Constantin Starîș am avut o discuție bună și sinceră cu locuitorii raionului Glodeni în sala arhiplină a Casei de cultură.

Am discutat despre situația actuală din țară, despre proiectele economice inițiate în raion cu sprijinul PSRM, precum construcția sistemului de alimentare cu apă în 10 localități din lunca râului Prut, construcția sistemului de canalizare, reabilitarea mai multor obiecte de menire socială, iluminare stradală, reabilitarea drumurilor și altele.

Am menționat că una din prioritățile Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este dezvoltarea infrastructurii regionale, reiterând faptul că echipa noastră va continua implementarea proiectelor menite să îmbunătățească calitatea vieții și în noua legislatură a parlamentului.

În context, am subliniat importanța susținerii în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor pentru a asigura un viitor prosper țării noastre.

Împreună vom învinge!