Select Page

Am discutat despre situația din autonomie după alegerile pentru APG

15.10.2021

Împreună cu Vasile Bolea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, am avut o întrevedere cu Victor Petrov, deputat nou ales în Adunarea Populară a Găgăuziei. În cursul acesteia am discutat despre situația din autonomie după alegerile pentru APG.

Țin să amintesc că recent, au fost validate oficial mandatele tuturor celor 35 de deputați ai Adunării Populare, după care, în decurs de 30 de zile, urmează să aibă loc ședința de constituire a parlamentului regional, în cadrul căreia va fi aleasă conducerea acestuia.
Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor are 9 mandate de deputat în Adunarea Populară.