Select Page

Am avut o întrevedere de lucru cu membrii delegației Adunării Federale a Federației Ruse, care se află într-o vizită în Republica Moldova

11.12.2021

Din delegație fac parte: Iurii Arharov, membru al Consiliului Federației din partea regiunii Sahalin și Vadim Denghin, senator al regiunii Breansk, deputații Dumei de Stat din partea „Edinaya Rossia” – Artiom Turov și Alexei Tkaciov, deputatul Nikolai Novicikov din partea „Spravedlivaia Rossia”, Kazbek Taisaev din partea PCFR și Vladimir Sipeaghin din partea PLDR.

Am salutat aflarea înalților oaspeți în Moldova, în context, adresând mulțumiri conducerii Federației Ruse pentru sprijinul permanent acordat țării noastre în diverse domenii și în primul rând, în sfera socială, economică, comercială, culturală și umanitară. Am subliniat caracterul strategic al relațiilor dintre Moldova și Rusia, dând asigurări că Partidul Socialiștilor va continua să depună eforturi conjugate în vederea consolidării relațiilor bilaterale.
În mod separat, am discutat despre lansarea Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse, care are drept obiectiv să contribuie la creșterea investițiilor din Rusia în țara noastră și la promovarea intereselor businessului moldovenesc în Federația Rusă. Mi-am exprimat convingerea că partea rusă va oferi organizației nou create susținere la nivel înalt ceea ce va conduce la fortificarea relațiilor economice moldo-ruse.