Am avut o întrevedere cu Ambasadorul al Federaţiei Ruse în Republica Moldova

Am avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin. Am discutat mai multe subiecte cu privire la politica internă şi externă.

Am discutat în detalii vizita pe care urmează să o efectuez la Moscova, în perioada 8-10 mai, inclusiv participarea mea la 9 Mai la Parada Victoriei din Piaţa Roşie. Totodată, am discutat detaliile întrevederilor cu conducerea Rusiei.

În mod aparte, am discutat despre progresul în reglementarea diferendului transnistrean, în special paşii întreprinşi de partenerii în negocieri, inclusiv Rusia. În cadrul discuţiei, am abordat chestiunea privind eventualitatea reluării livrărilor de energie electrică de la CHE Cuciurgan pentru consumatorii din RM.

Printre subiectele abordate, a figurat şi semnarea acordului privind garanţiile sociale pentru cetăţenii Moldovei aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse şi pentru cetăţenii Rusiei aflaţi pe teritoriul Moldovei. În particular, acest acord vizează calcularea vechimii în muncă, a pensiilor şi a prestaţiilor sociale pentru cetăţenii Moldovei aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse. Avînd în vedere faptul că 2/3 din compatrioţii noştri din străinătate se află pe teritoriul Rusiei, această problemă urmează să fie soluţionată cît mai urgent. Acordul în cauză a fost elaborat acum 3 ani în urmă, dar, deocamdată, n-a demarat procsul de realizare. Am luat sub control propriu acest subiect. Am convingerea că, în curînd, vom putea semna acest acord.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.