Voronin mizează pe obținerea unui cadou pentru loialitatea sa – președinția la CEC și la Curtea de Conturi

Comuniștii au declarat oficial că nu vor susține moțiunea de cenzură împotriva guvernului oligarhic. Nu am înțeles argumentarea refuzului lor. Nu sunt sigur că măcar ei au înțeles cum și l-au argumentat.

S-a confirmat o dată în plus ceea ce se știe demult: comuniștii din jurul lui Voronin joacă rolul de „opoziție de buzunar”, votează comod pentru guvernare, nu acționează direct și curajos.

Există cel puțin două cauze ale acestui comportament.

În primul rînd, comuniștii de tem de alegeri parlamentare anticipate, fiindcă ar putea să nu treacă pragul de 6%, pe care cîndva tot ei l-au ridicat de la 4%. Acum riscă să cadă ei în groapa pe care au săpat-o atunci pentru socialiști.

În al doilea rînd, Voronin mizează pe obținerea unui cadou pentru loialitatea sa – președinția la CEC și la Curtea de Conturi. Iată la ce nivel au ajuns ambițiile politice ale PCRM-ului. Acest partid a ajuns de la cel mai puternic la cel mai umil, din cauza trădării propriului electorat și a ideilor sale.

Vom lupta și fără comuniști. Vom invita in fiecare saptamina cite un ministru al acestui Guvern nocturn prin motiune simpla. Nu vom ceda. Alegerile oricum sunt inevitabile și atunci toți vor răspunde în fața cetățenilor pentru acțiunile și declarațiile lor.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.