Vizitele în teritoriu – continuă. Astăzi merg în trei raioane din nordul Moldovei: Ocnița, Briceni și Edineț

Prima vizită a fost în satul Bîrlădeni, raionul Ocnița, unde am participat la deschiderea unui complex sportiv.

Acesta include un teren de fotbal, baschet, volei și tenis, precum și un teren de joacă pentru copii și o zonă de odihnă pentru maturi.

I-am salutat pe locuitori exprimîndu-mi speranța că terenul de sport va diversifica viața lor socială și culturală și îi va motiva să practice sportul. I-am asigurat pe localnici de faptul că voi continua să acord o atenție sporită dezvoltării infrastructurii raionale și rurale.

Amintesc, că în toamna anului 2017, am lansat un proiect național de construcție a circa 300 de complexuri sportive în localitățile din țară, predominant în cele rurale. Zeci de complexuri deja sunt date în exploatare, se află în proces de proiectare sau de construcție. Programul respectiv se desfășoară sub egida Președintelui Republicii Moldova, în cadrul Campaniei Naționale ”Iubesc Moldova” și în parteneriat cu Fundația de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet”.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.