Astăzi întreprind o vizită de lucru în zona de sud a țării pentru a continua dialogul cu cetățenii

În cadrul vizitei în orașul Basarabeasca am participat la inaugurarea unui complex sportiv care face parte din programul național de reabilitare a infrastructurii sportive. Complexul include un teren de fotbal, de baschet, de volei și de tenis, instalații pentru fitness, terenuri de joacă pentru copii și de odihnă pentru adulți.

Am salutat locuitorii orașului Basarabeasca exprimîndu-mi speranța că acest teren sportiv va deveni o atracție și un loc îndrăgit pentru toți locuitorii orașului. Voi depune și în continuare eforturi conjugate în vederea creării unor condiții favorabile și de motivare a oamenilor să practice sportul și modul sănătos de viață.

Amintesc, că în toamna anului 2017, am lansat un proiect național de construcție a circa 300 de complexuri sportive în localitățile din țară, predominant în cele rurale. Zeci de complexuri deja sunt date în exploatare, se află în proces de proiectare sau de construcție. Programul respectiv se desfășoară sub egida Președintelui Republicii Moldova, în cadrul Campaniei Naționale ”Iubesc Moldova” și în parteneriat cu Fundația de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet”.

Версия для печати

Последние записи

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.