Am avut o întrevedere cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio

Am avut o întrevedere cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, care se află într-o vizită în Republica Moldova.

img_8987 Am avut o întrevedere cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio

Am constatat interacțiunea activă dintre Comisie și conducerea țării noastre în domeniul implementării reformelor necesare. Am fost unanimi în opinia că Moldova este unul dintre cei mai de încredere parteneri și „clienți” ai Comisiei de la Veneția.

De asemenea, mi-am exprimat convingerea că, avînd susținerea experților din partea Comsiei Consiliului Europei, vom reuși să identificăm soluții optime pentru a introduce modificări în legislația în vigoare, în momentul oportun.

Am apreciat înalt întrevederea cu domnul Buquicchio de la finele lunii ianuarie, la Strasbourg, în cadrul căreia partea moldovenească și-a reiterat angajamentele internaționale privind implementarea reformelor.

La rîndul său, președintele Comisiei de la Veneția a apreicat înalt discuțiile pe care le-a avut în Parlamentul și Guvernul de la Chișinău, exprimîndu-și încrederea că reformele din țara noastră vor fi realizate cu succes.

Totodată, i-am comunicat dlui Buquicchio că am înaintat în Parlament, cu titlu de inițiativă legislativă, proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în baza recomandărilor Comisiei de la Veneția și a opiniei Directoratului general Drepturile Omului și Statul de Drept al Consiliului Europei.

Am subliniat că prin acest proiect se dorește ajustarea conceptului de alegere a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii potrivit standardelor internaționale. Mi-am exprimat speranța că proiectul va fi susținut și promovat în legislativ în cadrul sesiunii actuale, ca implementarea acestuia să demareze în termeni proximi și să armonizeze cu conceptul ajustărilor propuse de către Ministerul Justiției prin proiectul de Lege pentru modificarea Constituției.

Версия для печати

Последние записи

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.