Referitor la aşa-numita declaraţie a majorităţii parlamentare cu privire la Transnistria

Condamn categoric această nouă provocare. Aceste acţiuni au drept scop degradarea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi subminarea succeselor, care au fost obținute împreună cu conducerea statului rus, în special în domeniul exporturilor de produse moldoveneşti, în privința migranţilor, cooperării regionale, programelor educaţionale şi umanitare.

Această provocare se înscrie în şirul acţiunilor majorităţii parlamentare, condusă de Partidul Democrat, care este menită să tensioneze situaţia din regiune şi, în primul rînd cu Rusia, în ajunul vizitei în Moldova a vice-preşedintelui Guvernului FR, Dmitri Rogozin. Voi aminti doar cîteva acțiuni similare din partea coaliţiei de guvernămînt: expulzarea diplomaţilor ruşi, lupta cu aşa-zisa propagandă rusească, refuzul de a participa la lucrările structurilor CSI.

Este evident că astfel de declaraţii nu pot fi elaborate şi adoptate de autorităţi de sine stătător, fără o influenţă din exterior.

Condamn categoric asemenea provocări. Subliniez că Moldova este un stat neutru, iar rezolvarea unor astfel de probleme trebuie făcută doar în cadrul unei abordări paşnice şi constructive, fără provocări şi în contextul reintegrării celor două maluri ale Nistrului. Și în nici un caz prin astfel de declaraţii provocatoare.

Reiterez – sînt pentru un dialog amplu cu reprezentanţii Transnistriei şi pentru soluţionarea, în primul rînd, a problemelor oamenilor de rînd de pe ambele maluri ale Nistrului.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.