Raspunsurile la intrebarile unui vizitator al acestui blog

Recent am fost solicitat de un vizitator al blogului sa raspund la citeva intrebari pentru o borsura studenteasca. Este vorba de Svetlana Catana, o studentă la Facultatea de Jurnalism de la USM, care impreună cu profesorii de la facultate au hotarit să scoata o broşură cu interviuri politice. In speranta ca acest interviu va raspunde si la unele intrebari, comentarii care sunt plasate de catre DVS – vizitatorii acestui blog, am decis sa-l postez integral.

Recent am fost solicitat de un vizitator al blogului sa raspund la citeva intrebari pentru o borsura studenteasca. Este vorba de Svetlana Catana, o studentă la Facultatea de Jurnalism de la USM, care impreună cu profesorii de la facultate au hotarit să scoata o broşură cu interviuri politice. In speranta ca acest interviu va raspunde si la unele intrebari, comentarii care sunt plasate de catre DVS – vizitatorii acestui blog, am decis sa-l postez integral.

INTERVIUL

Sunteţi o personalitate destul de activă. Unii vă cunosc ca profesor, alţii ca un ex-ministru, a treia categorie vă ştiu deja ca membru de partid, acum, însă a apărut şi un alt Igor Dodon-bloggerul.

  1. Ştirea despre faptul că dvs v-aţi lansat un blog a stârnit multe polemici în rândurile populaţiei. Care este totuşi motivul pentru care aţi hotărât să-l lansaţi şi care este scopul lui(pentru că fiecare blogger vrea să spună ceva prin intermediul blogului său, dvs ce doriţi să comunicaţi?).

 Datoria fiecărui politician este să comunice cu cetăţenii. Cel puţin asta este părerea mea şi eu simt acut necesitatea de a avea un schimb permanent de opinii cu cele mai diverse categorii de persoane. Şi asta din două motive. În primul rând pentru că există mesaje şi atitudini pe care doresc să le fac publice, să le împărtăşesc şi celorlalţi. În al doilea rând, pentru că îmi este important să aflu părerea cetăţeanului, părerea celui căruia îi comunic mesajul meu.

Păi iată, blogul este un instrument excelent pentru atingerea acestor două obiective. El mi-a permis să deschid o nouă linie de comunicare cu oamenii, să dezvoltăm un dialog productiv şi reciproc interesant, sper eu.

2.      Cui îi este adresat acest blog?

Întâi de toate, blogul este adresat  tinerilor, utilizatorilor activi ai calculatorului. Tot ei sunt şi cei mai fideli cititori şi comentatori ai materialelor mele. Dorinţa mea sinceră este ca tinerii să-şi dezvolte capacităţile analitice, să se obişnuiască să privească orice fenomen politic sau economic din diferite perspective şi să înveţe să tolereze diverse opinii şi abordări. Dacă doresc să trăiească într-o ţară modernă, trebuie să înceapă cu modernizarea propriei gândiri.

De asemenea, vreau să cred că blogul este vizitat şi de către politicieni, jurnalişti şi experţi în domeniul economic. În tot cazul, mi s-a transmis că există un interes sporit din partea unor reprezentanţi ai acestor categorii de public iniţiat, ceea ce mă încurajează să plasez în continuare articole de analiză economică şi politică.

3.      De ce abia acum(anul acesta) aţi hotărât să-l lansaţi, dar nu mai devreme, să spunem chiar anul trecut?

Trebuie să menţionez că iniţiativa de a crea acest blog a venit tot din partea tinerilor, la o întâlnire off-line cu bloggerii, la sfârşitul anului 2009. Ei mi-au propus să-mi fac o pagină web prin care să putem comunica mai des şi de unde să poată afla mai multe despre mine, despre cum gândeşte politicianul Igor Dodon. Le-am respectat doleanţa, sunt mulţumit de acest lucru şi le sunt foarte recunoscător pentru acea propunere.

4.      În unele articole se observă unele greşeli de ordin gramatical, mai puţin de ordin logic. Care este motivul „acestor” apariţii(pentru că se ştie că mama dvs este profesoară de limbă română). În primele articole acestea(greşelile) erau mai frecvente, pe parcurs însă,nu se mai observă. Dedicaţi mai mult timp ortografiei sau cineva vă „controlează” articolele înainte de a le publica?

E mai rău când la unii găsim greşeli de ordin logic, cu respectarea rigorilor gramaticale. Eu în general sunt un perfecţionsit şi o persoană care tinde să înveţe continuu. Aşa că, atunci când există critici justificate, mă străduiesc le iau în considerare. Nu greşeşte numai cel care nu face sau nu scrie nimic. Am şi început să acord o mai mare atenţie stilului, să nu scriu în grabă, cum obişnuiam până acum. Sper că asta va da textelor mele o expresie mai agreabilă. 

5.      Majoritatea articole scrise(chiar dacă nu sunt multe, dar acesta e abia începutul) sunt pe temă politică, dar pe care dvs o trataţi sub aspect economic. Adică „fiecare” (relativ fiecare)decizie politică luată de actuala guvernare, dvs o analizaţi prin prizma economică. Înţeleg că aveţi studii în domeniul dat, dar nu ar fi mai bine dacă le-aţi trece şi prin prizma cetăţeanului de rând (adică fără atâtea cifre)?

Trebuie să înţelegem că politica este nu altceva decât economia în acţiune. Ce vreau să zic? Vreau să zic că marea majoritate a deciziilor şi acţiunilor politice au la origine motive sau mecanisme de ordin economic. De aceea, e absolut firesc să tratezi treburile politice prin optica unei analize economice. La noi, în Republica Moldova, s-a încetăţenit practica de a aborda politica cu diletantism, cu multă demagogie şi vorbărie sterilă. Eu sunt împotriva acestei tradiţii. Politicianul trebuie să fie concret în mesajele sale. Aceasta este convingerea mea fermă.

În ceea ce ţine de „atâtea cifre”, am spus că articolele mele sunt destinate totuşi unui public relativ iniţiat în materie de economie şi politică. Pentru cetăţenii care au alt nivel de pregătire, voi utiliza alte canale de comunicare şi un limbaj mai accesibil lor.   

 6.      Va apărea Publicitate pe Blogul dvs ?Când şi “cui”(despre ce)?

 S-ar putea să ofer şi spaţiu pentru publicitate. Dar nu comercială, ci pentru anumite campanii sociale sau de comunicare pe care le voi considera utile şi necesare cetăţenilor şi statului.

7.      DE CE NU AVETI POZE CU FAMILIA PE BLOG?(la sigur, pe vizitatorii blogului i-ar interesa şi astfel de aspecte ale vieţii dvs.)

Dacă există un asemenea interes şi îl confirmaţi, vă promit să plasez câteva poze mai personale în timpul apropiat.

8.      “Per aspera ad astra”. De ce anume acest moto?

Pentru că e un motto pe care mi l-am luat spre „înarmare” încă elev fiind. Îmi plăcuse atunci, mă mobiliza şi mă făcea mai perseverent. Plasarea lui pe blog a fost, dacă vreţi, un fel de tribut adus acestui citat care m-a încurajat în tinereţe. Apoi, esenţa lui mai este valabilă şi în prezent.

9.      DE CE STERGEŢI UNELE COMENTARII DE PE BLOG?Ce comentarii nu vă convin?

Blogul se mai numeşte şi pagină personală. Deci e ceva personal prin esenţă. El este o încăpere virtuală destinată oaspeţilor, dar nu este un closet public, unde fiecare îşi poate lăsa dejecţiile verbale. Accept critica justificată, accept opiniile oponenţilor politici, accept şi mesajele care nu au tangenţă directă cu textul scris, dar există şi o limită a bunului simţ care mă face să nu accept replicile ofensatoare, atacurile la persoană şi limbajul de mahala. În rest, chiar dacă nu îmi convin, tolerez toate comentariile critice formulate cu tâlc şi civilizat.

10.  Aţi devenit de curând membru al PCRM. De ce anume PCRM, dar nu alt partid?

În alegerea politică, trei criterii contează în primul rând. Primul este compatibilitatea de idei, valori şi viziune. Aici m-am regăsit în multe privinţe în programul politic al PCRM, în „proiectul moldovenesc” lansat de această formaţiune. Modernizarea ţării, consolidarea statalităţii, promovarea politicilor sociale, flexibilitatea politicilor economice – sunt doar câteva din ideile de bază pe care le susţin întru totul.

Al doilea criteriu este compatibilitatea psihologică cu echipa. Am lucrat alături de colegii din PCRM o perioadă suficientă de timp ca să mă conving că putem colabora împreună şi pe viitor, că ne înţelegem uşor unii pe alţii, că sunt în acest partid foarte mulţi oameni competenţi şi bine intenţionaţi.

Al treilea criteriu este oportunitatea momentului, contexul politic. În această privinţă, recunosc că am aderat la PCRM într-un moment când formaţiunea trece o etapă dificilă în istoria sa. Oamenii deprinşi cu exemple de oportunism se uimesc că am făcut acest pas acum, când nu există niciun beneficiu pentru mine. Eu însă am o altă optică asupra lucrurilor. Pentru mine au fost mai importante primele două criterii – una la mână. Doi la mână – consider că PCRM va mai avea prilej să-şi demonstreze forţa, să revină în prim-planul politicii moldoveneşti şi va oferi un model de partid care ştie să se modernizeze şi să fie în pas cu timpul.

11.  Dvs cu ce idei noi aţi venit în partid?Se ţin cont de ele?

Principala contribuţie este în calitate de specialist în economie. Am elaborat un pachet de acţiuni concrete de ameliorare a situaţiei economice în ţară. Din păcate actuala guvernare nu ţine cont de sugestiile şi criticile noastre şi continuă să supună unor riscuri înalte economia statului. În momentul când PCRM va reveni la guvernare, ideile mele de redresare economică sunt sigur că vor fi foarte utile, şi partidului, şi statului, şi cetăţenilor în ultimă instanţă.

Totodată, graţie vârstei, dar şi faptului că vin din afara formaţiunii, am idei inovative privind procesele de modernizare a partidului iniţiate de colegii mei. Mă bucură că domnul Vladimir Voronin are deschidere spre astfel de iniţiative şi nădăjduiec că aportul meu va fi util în acest sens.

12.  Nu vă e frica să deveniţi  UN AL DOILEA Marian Lupu?De ce?

Mi-e frică să devin un al doilea Marian Lupu, de aceea nu voi face greşelile lui.

13.  Aţi avut oferte de la alte partide ca să aderaţi la ele?Ce partide?(dacă sunt).

Oferte au exitat. Las la discreţia acestor partide să afişeze propunerile adresate mie, dacă au dorinţa să o facă. Eu alegerea am făcut-o deja.

14.  Ce v-ar motiva să părăsiţi PCRM-ul?

Am enunţat mai sus trei citerii de bază care m-au făcut să pledez pentru aderarea la PCRM. Atât timp cât vom avea viziuni comune, atât timp cât vom şti să ne înţelegem şi să ne stimăm reciproc, atât timp cât vom continua procesele de modernizare a partidului, eu nu voi avea temeiuri de a-mi declara dorinţa de detaşare de această formaţiune.

15.  Susţineţi ideea actualei guvernări de a schimba întreaga Constituţie sau doar art. 78, cu care e de acord PCRM?De ce?

Criza prin care trecem cu toţii este nu una constituţională, ci politică. Ea a început la 7 aprilie 2009, s-a instituţionalizat după 29 iulie 2009 şi va înceta posibil abia după alegerile parlamentare anticipate. Actuala conducere politică a statului e responsabilă pentru situaţia de impas, nu articolele din constituţie. Deci, dacă problema e la cap, nu se amputează mâna şi viceversa. A modifica în aceste condiţii constituţia înseamnă a clătina barca pe timp de furtună, riscând să cufundăm statul Republica Moldova. Să le oferim cetăţenilor să decidă prin vot care forţă politică merită să-i reprezinte cu adevărat, apoi vom reveni la întrebarea privind statutul de mai departe al constituţiei, dacă va mai fi cazul.

16.  Ştiu că v-aţi expus părerea vis-a-vis de acest subiect, chiar pe blogul dvs(dar poate v-aţi schimbat părerea între timp), şi totuşi cum credeţi vom avea sau nu alegeri anticipate?DE CE?

Vom avea alegeri anticipate, pentru că acest lucru îl dictează normele constituţionale, recomandarea oficialilor europeni şi bunul simţ. Şi bine că există normele constituţionale şi recomandările europenilor.

17.  Când vor fi acestea organizate şi cine credeţi că va accede în viitorul Parlament?

Alegerile vor fi organizate atunci când le va fi mai convenabil din punct de vedere electoral actualilor guvernanţi. Ştiu că PCRM va acede în forţă în Parlament. Cred că şi unele din actualele formaţiuni vor obţine mandate de deputat.

18.  Şi o întrebare legată nemijlocit de activitatea dvs ca un economist. Cum apreciaţi activitatea actualului Minister al Economiei?De ce?Iată aici puteţi da, date concrete…

 În general, datele fie sunt concrete, fie nu sunt pomenite deloc. Ar fi mult prea multe date de înşiruit, pentru a da un răspuns complet şi pe merit la această întrebare. Voi spune însă următoarele – eu apreciez activitatea actuzlei guvernari ca acea persoană care stă pe malul unui râu de munte şi urmăreşte cum o plută navigată de nişte turişti este dusă cu viteză la vale, printre stânci, iar oamenii de pe ea dau stângace şi necoordonat din vâsle, riscând să se răstoarne. Mai rău e că pasageri ai acestei plute metaforice sunt toţi cetăţenii Republicii Moldova.  

In ceea ce tine de staful Ministerului Economiei – sunt multi profesionisti acolo, inclusiv ce au fost promovati pe timpul conducerii anterioare, capacitatile carora cu regret nu sunt valorificate si apreciate la justa lor valoare.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.