A doua întrevedere oficială cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin

Astăzi am avut cea de-a doua întrevedere oficială cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Am discutat despre mersul realizării înțelegerilor la care s-a ajuns în cadrul întrevederii noastre din 17 ianuarie, curent. I-am mulţumit Preşedintelui rus pentru soluţionarea pozitivă a problemei exporturilor în Rusia a producţiei mai multor întreprinderi mari de vinificaţie din Moldova. I-am transmis dlui Putin cîteva exemplare ale celui mai bun vin de Cricova, din colecţia personală a sa, care se păstrează în galeriile combinatului de vinuri “Cricova”.

În mod special, i-am mulţumit Preşedintelui Rusiei pentru amnistia migraţională oferită unor categorii de cetăţeni moldoveni. I-am solicitat lui Vladimir Putin soluţionarea problemei privind amnistia pentru ceilalţi 33 de mii de cetăţeni ai Moldovei, aflaţi acum în patrie, dar care au comis anumite încălcări în perioada aflării sale pe teritoriul Rusiei. Am cerut prelungirea termenului amnistiei migraţionale şi după data de 20 martie, astfel încît să poată beneficia de aceasta un număr maxim de cetăţeni moldoveni, aflaţi la muncă în Rusia. Vladimir Putin m-a anunțat că termenul va fi prelungit.

Am mai solicitat examinarea posibilității încheierii între Federaţia Rusă şi Republica Moldova a unui acord cu privire la cetăţenia dublă pentru ca compatrioţii noștri, aflaţi cu traiul permanent în Rusia, să nu fie nevoiţi să renunţe la cetăţenia moldovenească.
Mi-am exprimat regretul în legătură cu declaraţia neinspirată a conducerii Moldovei vizavi de Federaţia Rusă. Sper sincer că astfel de acțiuni nu vor influenţa dinamica generală a relaţiilor moldo-ruse.
Am discutat problema reglementării diferendului transnistrean. L-am informat pe Vladimir Putin despre intenţia mea de a organiza o întrevedere cu liderul transnistrean, pînă la finele lunii martie.
I-am propus Preşedintelui Rusiei organizarea unor consultări moldo-ruse cu privire la stabilirea unui parteneriat strategic între Moldova şi Rusia. Am făcut un schimb de opinii pe marginea posibilităţilor de realizare a unui astfel de parteneriat în cadrul actualului Tratat de Prietenie şi Colaborare între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, sau să fie lansată elaborarea unui nou Tratat cu privire la parteneriatul strategic între ţările noastre.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.