Am avut o întrevedere cu Preşedintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sarkisyan

Am discutat mai multe chestiuni din agenda relaţiilor de colaborare dintre UEEA şi Moldova.

La date de 8 iunie, la ora 10:00, în incinta Palatului Republican, va avea loc ședința grupului de lucru comun privind dezvoltarea cooperării între Republica Moldova și Comisia Economică Eurasiatică în vederea punerii în aplicare a Memorandumului de cooperare dintre Comisia Economică Eurasiatică și Republica Moldova din 03 aprilie, curent.

Totodată, am discutat momente ce ţin de obţinerea de către Moldova a statutului de observator în cadrul acestei reuniuni economice. Evaluarea de către experţi, studierea tuturor proceselor economice şi integraţioniste de dezvoltare, incluse, la momentul de faţă în agenda UEEA, cît şi modelarea unor eventuale beneficii pentru Moldova în cadrul participării la acestea în calitate de membru cu drepturi depline, reprezintă doar o parte din activităţile pe care am convenit să le coordonăm în cadrul noului statut al ţării noastre în UEEA.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.