Propun sistemul mixt pentru Republica Moldova

Astăzi voi anunța o decizie politică extrem de importantă. Ea este importantă atît pentru cetățenii Republicii Moldova, cît și pentru sistemul politic moldovenesc în general.

Noi cu toții cunoaștem că guvernanții intenționează să modifice în mod radical sistemul electoral, cu trecerea de la votul proporțional la cel uninominal. De la partide la circumscripții. Și cu toții înțelegem care este scopul real al acestei așa-zise reforme – menținerea lor la putere.

Conform tuturor sondajelor sociologice, reiese că partidele din actuala coaliție vor acumula un scor foarte mic la următoarele alegeri parlamentare, unele dintre ele nici nu vor depăși pragul electoral. Iată de ce trecerea la sistemul de vot uninominal constituie pentru Guvernare un colac de salvare, le oferă șansa să treacă în Parlament pe circumscripții, iar apoi să incerce sa formeze o nouă majoritate prin coruperea deputaților.
Știm că ei pot face asta, au demonstrat-o în toți acești ani, chiar și raport cu unele fracțiuni parlamentare.

Din aceste considerente, eu am declarat de la bun început că, în calitate de Președinte al țării, mă voi opune trecererii la sistemul de vot uninominal.

Consider că această inițiativă a Puterii este o provocare împotriva bazelor democratice ale statului, așa cum au fost ele formate de la Independență încoace.

Declar și astăzi că rămîn consecvent în atitudinea mea – declar NU VOTULUI UNINOMINAL.

Și mă bucur că această poziție a președinției a găsit ecou pozitiv în rîndul majorității cetățenilor, în societatea civilă, chiar și printre demnitarii din străinătate. Înseamnă că există o largă poziție comună, care se împotrivește votului uninominal impus de puterea de la Chișinău.

Totodată, constatăm cu îngrijorare că liderii Coaliției de guvernare nu au intenția să renunțe la pseudoreforma lor și își propun să voteze proiectul de lege privind votul uninominal.

Campania lor de promovare a uninominalului și declarațiile din ultimele zile, prin care au anunțat că au suficiente voturi pentru a-și vota proiectul, ne face să presupunem că ei vor trece de la vorbe la fapte, la una din următoarele ședințe ale Parlamentului.

La modul practic, votarea în Parlament a sistemului uninominal este iminentă. După toate indiciile, Coaliția va vota uninominalul cu circa 55 de voturi sau mai mult.

În asemenea condiții, eu, ca Președinte ales de popor, sunt dator să iau o decizie prin care să combat în mod ferm proiectul Coaliției de guvernare. Să-l deturnez.

În această decizie am luat în considerare solicitarea unei mai părți a populației țării, care dorește o reformă politică reală și echilibrată, în folosul cetățenilor. Am ținut cont și de sugestiile venite din partea societății civile, din partea unor ambasadori și demnitari din Vest, dar și din Est. M-am consultat cu importanți lideri de opinie din țară.

Astfel, azi, vin cu inițiativa oficială de a propune sistemul de vot mixt în Republica Moldova.
Acest sistem presupune că alegerea deputaților se va face după formula 50 la 50, atît pe liste de partid, cît și în circumscripții teritoriale.

Un asemenea sistem de votare păstrează virtuțile sistemului proporțional, dar favorizează și alegerea unui număr important de deputați independenți, la nivel raional și regional.

În continuare, voi prezenta unele aspecte ale inițiativei pe care o propun:

1. 51 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar alții 50 – pe circumscripții teritoriale.

2. Dintre cei 50 de deputați aleși pe circumscripții, propun ca jumătate să fie din diaspora și din regiunea Transnistreană. Dat find faptul ca in afara tarii si in raioanele de est necontrolate de Chisinau se afla cel putin o treime din cetatenii Republicii Moldova, consider ca aceștia trebuie sa fie reprezentati cel putin de 25% din totalul deputaților în Parlament. Celelalte 25% vor fi din raioane și din Chișinău.

3. Votarea deputaților din Transnistria se va face în secții de votare deschise în raioanele si localitatile care se afla sub controlul constitutional al Guvernului Republicii Moldova, ca să fie un proces bine monitorizat de Comisia Electorală Centrală de la Chișinău. Precizez că fără implicarea și prezența cetățenilor din Transnistria, Parlamentul nostru nu poate fi integru ca reprezentare pe țară. Iar dacă vrem să întregim țara, trebuie să fim mai deschiși și politic, electoral.

4. Votul în diaspora să fie asigurat pentru două zile, astfel încît să fie facilitat accesul votanților aflați departe de secțiile de votare. Numarul sectiilor de votare urmeaza a fi stabilit in conformitate cu datele oficiale prezentate de catre institutiile de stat din tara unde se afla cetatenii moldoveni. Să aibă dreptul de vot toți cei care vor veni la secțiile de votare peste hotare. În acest sens, insist ca secțiile de votare peste hotare să fie asigurate cu cel puțin 5000 de buletine de vot.

5. Pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat, propun un număr minim de semnături, de 600.

6. Studenții trebuie să obțină dreptul de a vota la locul de studii, în baza unui certificat eliberat de instituția de învățămînt. În așa mod, majoritatea tinerilor își vor putea exercita comod dreptul de vot.

7. Reiterez pozitia mea referitor la reducerea numarului de deputati de la 101 la 71.

Acestea sunt componentele de bază ale votului mixt pe care îl propun.
De azi înainte voi face uz de toată influența mea politică pentru a convinge diverși lideri autohtoni și partenerii din străinătate să se implice în promovarea votului mixt, să convingă Puterea să renunțe la votul uninominal și să accepte o opțiune de compromis – votul mixt.

Sunt convins că votul mixt, 50 la 50, întrunește cea mai mare susținere din partea cetățenilor țării, așa cum arată și unele sondaje de opinie.

Votul mixt va fi acceptat și de partenerii externi, va fi tolerat și de societatea civilă din Republica Moldova, inclusiv de numeroase partide extraparlamentare.

Cer de la Guvernare să demonstreze cumpătare și înțelepciune, să se gîndească la interesele naționale ale țării, să cedeze din ambiții si interesele inguste de partid.

Acum suntem la etapa cînd putem face o alegere înțeleaptă pentru țară.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.