Partidele politice trebuie să fie în permenență alături de cetățeni…și la bine, și la greu

Astăzi am fost împreună cu cei din Partidul Socialiștilor, dar și sute de locuitori ai capitalei, în mai multe zone ale orașului, inclusiv Parcul ”Boris Glavan”, ”Valea Trandafirilor”, în cadrul Zilei Naționale de amenajare a teritoriului, declarată și organizată de PSRM. La îndemnul socialiștilor, astfel de acțiuni se desfășoară în toate raioanele Republicii Moldova. Aproape 3000 de membri de partid sînt în teren pentru a ajuta oamenii și autoritățile locale.

Este foarte important să ne consolidăm eforturile și să facem front comun în fața unor asemenea provocări ale naturii, dar și a altor probleme majore cu care se confruntă țara noastră. Mii de colegi din PSRM au fost zilnic alături de cetățenii Republicii Moldova. Grație lor au fost amenajate mai multe teritorii, zeci de străzi, sute de drumuri intra-cartier și instituții de învățămînt, curți ale blocurilor de locuit.

Nu întîmplător, majoritatea cetățenilor sînt gata să ofere votul pentru socialiști și să le încredințeze următoarea guvernare. Eu sînt sigur că așa va fi.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.