Noul Guvern învestit astăzi de către Parlament a depus jurămîntul

Am salutat decizia de astăzi a Parlamentului prin care a fost acordat vot de încredere noului Guvern. Este o zi istorică pentru Republica Moldova și un pas important pentru depășirea crizei politice din țara noastră.

Am remarcat cu mîndrie că în pofida viziunilor diferite, astăzi parlamentarii au dat dovadă de curaj și au demonstrat că se poate găsi limbaj comun pe probleme de importanță majoră pentru societatea noastră.

Am urat succes fiecărui ministru în noua sa funcție de mare responsabilitate, îndemnîndu-i să depună eforturi maxime astfel ca rezultatele activității lor să fie apreciate și resimțite benefic de fiecare cetățean al Republicii Moldova. Mi-am exprimat convingerea că de capacitatea noului Guvern în frunte cu Maia Sandu depinde cît de funcțional va fi acesta. I-am îndemnat pe noii miniștri să meargă la compromis, să respecte Constituția, să apere suveranitatea, independența şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și să-și onoreze angajamentele asumate în fața cetățenilor.

Totodată, m-am adresat celor care au fost la guvernare pînă în prezent, să asigure trecerea pașnică a puterii în Republica Moldova pentru a nu ajunge la destabilizare în țara noastră.

Moldova are viitor!

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.