Noi ne dorim să trăim la noi în țară, dorim să ne vedem copiii studiind istoria acestui meleag, şi nu a unui stat străin

Noi ne dorim să trăim la noi în țară, dorim să ne vedem copiii studiind istoria acestui meleag, şi nu a unui stat străin, dorim ca moldovenii să revină acasă, dorim să ne mîndrim cu prezentul nostru, dar trebuie să avem şi un viitor demn, iar pentru aceasta trebuie să cunoaștem evenimentele din trecut. Doar în acest mod vom conștientiza cine sîntem noi, moldovenii.

Etnonimul „moldovean” este pe larg folosit deja în secolele XII-XIII.

Denumirea de „Moldova” este una tradițional europeană, fiind caracteristică pentru Europa de Vest și cea de Est.

În cele trei episoade ale documentarului televizat „Istoria Moldovei”, vor fi expuse evenimente din istoria multiseculară a ținutului nostru. Spectatorului îi vor fi prezentate şi primele așezări umane, şi relatări despre specificul civilizației Cucuteni-Tripolie, sciți, sarmați, geți, evoluția Țării Moldovei în perioada Evului Mediu, istoria contemporană a țării noastre.

Nu o singură dată am auzit expresia că istoria se mișcă în formă de spirală. Vizionînd acest documentar, ne vom recunoaște în eroii epocilor de cîndva pe noi înșine, vom sesiza greșelile pe care le-am repetat după predecesori și, neapărat, vom găsi sfaturi pentru viitor.

Eu şi echipa mea vom depune eforturile necesare pentru ca pelicula „Istoria Moldovei” să poată fi vizionată de toți locuitorii țării noastre. Pentru mine, este mai mult decît un simplu proiect televizat. Este prima încercare de a povesti tuturor şi fiecăruia în parte care anume este istoria noastră adevărată. Noi sîntem parte a acestei istorii, noi nu încercăm s-o facem mai frumoasă decît este sau să excludem şi să dăm uitării anumite evenimente istorice. Ne percepem istoria așa cum este ea în realitate. Tocmai pentru că iubim Moldova, pentru că sîntem locuitorii acestei ţări – sîntem moldoveni!

În viitorul apropiat, va fi prezentat primul episod al filmului despre Istoria Moldovei – istoria noastră!

<div class=”vid_container”><iframe src=”https://www.youtube.com/embed/xhsrfM7xUco?autoplay=1&autohide=1&theme=light&modestbranding=1″ frameborder=”0″ class=”vid_video” scrolling=”no”></iframe></div>

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.