Întrevedere cu membrii comitetului Organizatoric național al Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților - SOCI 2017

Astăzi am avut o întrevedere cu membrii comitetului Organizatoric național al Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților – SOCI 2017.

În premieră, tineri din Republica Moldova vor participa la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților care se va desfășura în luna octombrie, la Soci 2017. În cadrul ședinței am discutat despre mersul pregătirilor către festival.

Urmînd practica mai multor state, am decis să organizăm un festival pentru tinerii absolvenți – ”Generația Viitorului”.

Cu ocazia evenimentului vom înmîna la aproximativ 100 din cei mai buni tineri absolvenți din toată țara diplome de onoare pentru merite deosebite la învățătură.

De asemenea am anunțat că, la Chișinău, pe data de 18 iulie,în cadrul Festivalului”Generația Viitorului” va avea loc un concert grandios cu participarea renumitelor formații și interpreți ”SunStroke Project”, ”A Studio”, ”Градусы” (Gradusî), Elena Temnikova, ”Randi”, ”Mot”, DJ. MEG.

Toate evenimentele vor avea loc sub egida Președintelui Republicii Moldova.

Festivalul va fi organizat anual. Sunt sigur că va deveni o tradiție frumoasă.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.