
Pe parcursul a 26 de ani de independență a Moldovei, aceasta este prima vizită oficială a unui președinte al Republicii Moldova în Republica Armenia.
Pe agenda de lucru sînt incluse mai multe întrevederi cu înalți demnitari de stat armeni: Președintele Republicii Armenia, Serzh SARGSYAN, Președintele Adunării Naționale, Ara BABLOIAN, Prim-ministrul, Karen KARAPETIAN, precum și cu alți oficiali.
Armenia este membru a Uniunii Euroasiatice, iar in curind va semna Acord de colaborare si cu UE. O experienta interesanta si pentru Republica Moldova.
Sînt convins că această vizită și întîlnirile bilaterale care vor avea loc la Erevan vor contribui pe deplin la consolidarea în continuare a relațiilor de prietenie și cooperare dintre statele noastre.