Întreprind o vizită de lucru în zona de centru a Republicii Moldova

Așa cum am promis anterior, in fiecare săptămînă mă strădui să fiu în teritoriu în discuții cu oamenii. De la începutul mandatului de Președinte am vizitat personal peste 200 de localități. De această dată în localitatea Trușeni și în raioanele Hîncești și Nisporeni.

Prima localitate vizitată este comuna Trușeni, municipiul Chișinău, unde m-am familiarizat cu mersul lucrărilor de construcție a complexului sportiv care face parte din programul național de reabilitare a infrastructurii sportive, desfășurat sub egida Președintelui Republicii Moldova.

Am constatat că lucrările sînt realizate conform graficului stabilit, iar în timpul apropiat terenul respectiv va fi dat în exploatare. Complexul sportiv va include un teren de fotbal, baschet, volei și tenis, precum și instalații pentru fitness, teren de joacă pentru copii ș.a.

Menționez că localitatea Trușeni este inclusă în lista primelor zece localități cele mai mari din țară incluse în programul național de reabilitare a infrastructurii sportive ce se desfășoară în cadrul Campaniei Naționale „Iubesc Moldova”și în parteneriat cu Fundația de Binefacere a Primei Doamne „Din Suflet”. Proiectul național a fost lansat în toamna anului trecut și prevede construcția a 300 de complexe sportive în localitățile din țară, predominant în zonele rurale. În mai multe localități deja au fost date în exploatare aceste terenuri.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.