Împreună cu vice-preşedintele Bulgariei, Iliana Iotova am efectuat o vizită în raionul Taraclia

Împreună cu vice-preşedintele Bulgariei, Iliana Iotova, care se află în Moldova la invitația mea personală, am efectuat o vizită în raionul Taraclia – regiune de locuire compactă a etnicilor bulgari în Moldova. Am avut o întrevedere cu administraţia oraşului şi a raionului Taraclia.

Am participat la inaugurarea, în Taraclia, a reprezentanței Agenţiei naționale de știri din Bulgaria (BTA). Este un pas de importanţă majoră pentru dezvoltarea relaţiilor informaţionale şi culturale moldo-bulgare.

Consider foarte important păstrarea raionului Taraclia ca o „patrie mică” unică pentru bulgarii din Moldova. Susţin adoptarea Legii cu privire la statutul special etnocultural al raionului Taraclia, care a fost votată de Parlament în prima lectură, în anul 2016. Adoptarea acestei legi a fost o dovadă a triumfului principiilor multiculturalismului și a toleranţei interetnice.

Puterea poporului nostru constă în diversitatea noastră etnică şi îmbogăţirea reciprocă a culturilor.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.