Guvernul Republicii Moldovei, controlat de Partidul Democrat, a comis un nou gest ostil antirusesc

Guvernul Republicii Moldovei, controlat de Partidul Democrat, a comis un nou gest ostil antirusesc, inițiind procedura de votare de ieri de la ONU.

Coaliția de guvernămînt face uz de platformele internaționale, încercînd să-și consolideze pozițiile politice interne, puternic afectate în preajma alegerilor parlamentare care vor avea loc în cîteva luni. O astfel de PR-campanie a Partidului Democrat nu va avea nici o semnificație practică.

Republica Moldova trebuie să-şi consolideze statalitatea, să promoveze o politică externă echilibrată, să insiste pe recunoașterea internațională a statutului său de neutralitate.

O garanție a statului moldovenesc puternic urmează să o reprezinte soluționarea diferendului transnistrean şi reintegrarea țării. Încetarea operațiunii de pacificare, desfășurată pe teritoriul republicii în conformitate cu acordurile din anul 1992, ea fiind una dintre cele mai reuşite, va fi posibilă doar după ce ambele maluri ale Nistrului vor ajunge la o înţelegere cuprinzătoare cu privire la reglementarea plenară a conflictului.

Deja peste citeva luni, după alegerile parlamentare, în Moldova va fi formată o majoritate parlamentară pro-moldovenească şi un Guvern pro-moldovenesc, care vor promova o politică externă echilibrată, reieșind din interesele naționale, va tinde spre relansarea relațiilor de parteneriat strategic cu Rusia și spre identificarea unui model pentru reglementarea integrală şi definitivă a conflictului, unul care ar satisface atît Chişinăul, cît şi Tiraspolul.

Sînt convins că este o poziţie împărtăşită de majoritatea cetăţenilor ţării noastre.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.