Este clar că în condiţiile alegerilor parlamentare ce urmează să aibă loc curînd, democraţii sînt în stare să se agațe de orice pai

Este clar că în condiţiile alegerilor parlamentare ce urmează să aibă loc curînd, democraţii sînt în stare să se agațe de orice pai, ba chiar și să înceapă o vînătoare de vrăjitoare – totul pentru a fi pe placul partenerilor din Occident.

Simţindu-şi incapacitatea de a promova reforme reale şi de a combate corupţia, democraţii încep o nouă serie de speculaţii la tema propagandei, încercînd să provoace isteria anti-rusească în societate, urmărind, bineînţeles, acelaşi scop de a fi pe placul Occidentului.

Dar, sub paravanul luptei împotriva propagandei antiruseşti, partidul de la guvernare îşi soluționează propriile probleme, trecînd sub tăcere alte probleme ale societăţii moldoveneşti, mult mai importante, de care ar trebui să se preocupe guvernarea. Printre acestea se numără recuperarea miliardelor furate, sancţionarea celor vinovaţi, relansarea economică a ţării, creşterea bunăstării populaţiei.

Mă pronunţ categoric împotriva unei astfel de tensionări a relaţiilor cu partenerii noştri ruşi, care urmăreşte un scop ascuns -menţinerea la putere a unui partid care a pierdut încrederea din partea populaţiei. Voi bloca adoptarea oricărei legi menite să semene discordie în societate.

Tancurile nu au frică de noroi, mai ales de „noroi liberal”…)

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.