Două luni au trecut din momentul în care l-am cunoscut pe Denis Vodă

Două luni au trecut din momentul în care l-am cunoscut pe Denis Vodă, băiatul de 16 ani din s. Lincăuți, r. Ocnița care a rămas imobilizat la pat în urma unui accident la iazul din localitate. M-am decis să-l ajut și am lansat Campania Națională de colectare a mijloacelor financiare pentru tratamentul și recuperarea tînărului.

Astăzi, după cum am promis, Denis a fost internat la Institutul de Cercetări Ştiinţifice şi de Urgenţă „N.M. Sklifosovsky” din Moscova, unde, începînd cu ziua de mîine, urmează să facă o serie de investigații și consultări medicale la unii dintre cei mai buni neurochirurgi din Federația Rusa. Preventiv sunt prevăzute 3 intervenții chirurgicale. Doctorii dau asigurări că după tratamentul chirurgical și reabilitare, Denis se va putea ridica din pat, va putea cuprinde oamenii dragi și reveni la viața de altă dată. Eu și familia mea vom face totul ca istoria lui Denis să fie una de succes.

Le mulțumesc tuturor cetățenilor cu suflet mare, care au răspuns apelului nostru de a colecta mijloace bănești pentru tratarea lui Denis.

Împreună cu voi – Moldova are viitor!

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.