De 8 Martie am decorat 8 femei distinse

Am semnat un Decret privind conferirea distincțiilor de stat unor doamne din țara noastră care s-au remarcat prin succese deosebite în diverse domenii de activitate, prin contribuție la promovarea valorilor general-umane și poziție civică activă.

Am acordat distincții de stat următoarelor doamne:

”Ordinul de Onoare” – doamnei Raisa SLIVCA din satul Corjeuți, raionul Briceni, mamă a zece copii. A întemeiat o familie trainică care asigură educația copiilor și dezvoltarea armonioasă a acestora, bunică a 51 de nepoți și 27de strănepoți.

Ordinul „Gloria Muncii”- doamnei Gabriela LUNGU – director artistic al Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”. Activează la Teatrul „Guguţă” de peste 25 ani. Face parte din prima promoţie de actori, a creat peste 50 de roluri, a montat mai multe spectacole, întreaga ei activitate a fost orientată spre promovarea valorilor naţionale, păstrarea tradiţiilor și pregătirea profesională a viitorilor actori.

Ordinul „Gloria Muncii”- doamnei Anna STATOVA – director al Societății cu Răspundere Limitată „Moroi”, UTA Găgăuzia. A activat în complexul agroindustrial, actualmente – în domeniul alimentației publice, contribuind meritoriu la dezvoltarea infrastructurii social-economice și la sporirea calității serviciilor prestate.

Medalia „Meritul Civic” – doamnei Natalia LEFTER – dublă campioană mondială la lupte sambo; maestru al sportului la judo și sambo, doctor în pedagogie, conferențiar universitar, actualmente specialist în Serviciul pregătire fizică și sport al Armatei Naționale.

Medalia „Meritul Civic” – Doamnei Iulia VODEANIUC – tînără vioristă, a participat la numeroase concerte în țară și peste hotare unde a obținut premii și mențiuni. În pofida situației materiale dificile, avînd doar sprijinul bunicii care este tutorul ei după decesul mamei, este o studentă eminentă, care demonstrează succese impresionante la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Medalia „Nicolae Testemițanu” – doamnei Stela DODU – șef de secție la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, municipiul Chișinău. Contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor medicale prestate pacienților, avînd ca rezultat indicatorii de bază cum ar fi, descreșterea mortalității perinatale de la 4,6 % în 2013 până la 2,4 % în 2016 și evitarea mortalității materne pe parcursul ultimilor 8 ani – 0 %. Primește circa 3000 de nașteri, anual, înregistrînd un coeficient foarte înalt la capitolul nou-născuți vii.

Titlul onorific „Artist al Poporului” – doamnei Alla DOREANU – actriță la Teatrul de Dramă și Comedie „Nadejda Aronețkaia” din Tiraspol; membru al Uniunii Teatrale, a jucat în numeroase piese clasice și contemporane, a regizat mai multe filme care au fost înalt apreciate.

Titlul onorific „Om Emerit” – doamnei Polina TURTА – președinte al Asociației Donatorilor de Sînge, donator emerit. Pe parcursul vieții a donat 100 de litri de sînge, începînd cu anul 1992 și pînă în prezent are peste 200 de donări de sînge voluntare și neremunerate, salvînd foarte multe vieți.

Menționez că va fi o practică, ca în fiecare an, de 8 Martie, să fie decorate femei remarcabile din Republica Moldova.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.