Cu privire la comentariile lui Traian Băsescu, pot preciza următoarele

Prin declarațiile și acțiunile lui Băsescu, care a fost președinte român două mandate, se confirmă bănuielile noastre că o parte însemnată a clasei politice de la București dorește lichidarea statalității moldovenești. Băsescu este unul dintre cei mai radicali și mai ridicoli exponenți ai unionismului, dar nu este unicul. Sunt mulți ca el.

Campania propagandistică „Basarabia – pămînt românesc” a fost lansată pe timpul lui Băsescu. El în mod deschis a susținut și continuă să susțină partidele extremiste și antistatale din Republica Moldova.

Toată această propagandă unionistă a dăunat mult relațiilor de încredere între Chișinău și Tiraspol. Dar tocmai acesta e unul dintre obiectivele unioniștilor – să nu permită reîntregirea Republicii Moldova, fiindcă o Moldovă reîntregită nu va putea fi anexată la România, iar trupele NATO nu vor putea ajunge pe Nistru.

Iată de ce eu insist asupra interzicerii prin lege a unionismului și pentru tragerea la răspundere a celor care organizează campanii și acțiuni de lichidare a statului Republica Moldova. În orice țară care se respectă există pedeapsă penală pentru așa activități.

Există însă un aspect pozitiv în toată această istorie cu Băsescu.

Traian Băsescu obișnuiește să-și îngroape proiectele politice pe termen lung. A falimentat politic în România, unde este anchetat penal.

La Chișinău au falimentat zgomotos adepții lui liberali: Ghimpu și Chirtoacă.

La fel de rușinos vor falimenta actualii unioniști în frunte cu Ana Guțu și Anatol Șalaru.

În Moldova, unioniștii s-au autocompromis de fiecare dată. Așa va fi și de acum încolo, inclusiv cu ajutorul unora ca Băsescu.

Apropo, lui Băsescu nu i-a reușit să devină cetățean al Republicii Moldova. Am contribuit personal la acest lucru. Eu sunt convins că asemenea personaje negative nu merită cetățenia statului nostru.

Și, din punct de vedere legal, cetățenii străini nu pot fi membri de partid si nici nu pot fi lideri de partid înregistrat la Chișinău.

Nu știm ce vrea Băsescu mai mult: să facă politică în Moldova, sau să fugă de răspunderea penală din România, unde el are mari probleme legate de corupție și abuz de putere.

Eu încurajez justiția din România să-l ajute pe Băsescu să facă Unirea și alte uniri în pușcărie.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.