Cu prilejul aniversării a XXVI-a de la crearea Armatei Naționale, am participat la ceremonia militar-protocolară

Cu prilejul aniversării a XXVI-a de la crearea Armatei Naționale, am participat la ceremonia militar-protocolară consacrată acestei aniversări, care s-a desfășurat la Ministerul Apărării.

Consider ca ziua Armatei Naționale este ziua în care celebrăm patriotismul. Încrederea pe care o au cetățenii Republicii Moldova în Armată demonstrează că aceasta este purtătoare de valori naționale și că populația prețuiește standardele morale și profesionalismul celor care sunt angajați atât în asigurarea apărării țării, cât și la executarea unor misiuni umanitare.

Apreciez înalt buna organizare și capacitatea de a reacționa cu promptitudine de care a dat dovadă efectivul Armatei Naționale acționând în sprijinul autorităților locale la lichidarea consecințelor calamităților naturale din primăvara anului curent. De asemenea, apreciez devotamentul, curajul și spiritul de sacrificiu ale militarilor care execută misiuni de dezamorsare și nimicire a obiectelor explozive depistate pe teritoriul țării și de menținere a păcii în regiunea transnistreană.

Am ferma convingere că, prin efortul fiecărui militar, Armata Națională va contribui și pe viitor la întărirea statalității Republicii Moldova și la educarea tinerilor în spiritul demnității patriotice, iar sărbătorirea acestei zile va fi mereu o confirmare a suveranității statului nostru.

Pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, contribuţie la asigurarea pregătirii unităţilor şi subunităţilor și înalt profesionalism am conferit distincții de stat: Ordinul ”Credință Patriei” și Medalia ”Credință Patriei”, precum și Diplome ale Președintelui Republicii Moldova unui grup de militari.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.