Criza valutara din regiune, situația din Rusia si impactul asupra Moldovei

Alegerile au trecut, probleme au rămas. Situația social-economică din Moldova se înrăutățește pe zi ce trece, în timp ce eurounioniștii și comuniștii negociază funcțiile.

Alegerile au trecut, probleme au rămas. Situația social-economică din Moldova se înrăutățește pe zi ce trece, în timp ce eurounioniștii și comuniștii negociază funcțiile.

Toată lumea însă înțelege că vin vremuri grele, datorate în mare măsură proastei guvernări din ultimii ani, care a dus la pierderea exporturilor, devalorizarea leului, inhibarea mediului de afaceri. Iar ceea ce se întîmplă în plan regional, inclusiv în Rusia, va accentua și mai mult gravitatea situației.

Trebuie să înțelegem că situația dificilă din Federația Rusă, căderea rublei, speculațille de pe piața valutară sunt cauzate direct de sancțiunile impuse de Occident și scăderea prețului la petrol. SUA împreună cu aliații săi încearcă să pedepsească Administrația lui Putin pentru că a îndrăznit să joace un rol geopolitic mai impotant, atît regional cît și la nivel mondial. Poziția Rusiei este explicabilă, prin prisma preocupării ei pentru etnicii ruși din țările vecine și prin nedorința de a accepta monopolul americanilor în regiune și în plan global.

Pentru a păstra monopolul puterii în lume, Occidentul încearca să utilizeze aceleași instrumente care au fost utilizate și în anii 1980, cînd a fost distrusă Uniunea Sovietică (începînd cu 1980 și pînă în 1986 prețul la petrol a scăzut de la circa 100$/barelul pîna la cca30$). Le va reuși și acum să ingenuncheze Rusia? Nu cred…

Comparativ cu conducerea de atunci (Gorbaciov), acum Rusia este condusă de o echipă de stataliști convinși, în frunte cu V.V. Putin, poporul rus este mult mai consolidat și mai patriotic orientat decît acum un sfert de veac. Lecția de atunci a fost însușită bine de ruși.

Pe termen scurt, sancțiunile Occidentului vor provoca diminuarea ritmurilor de creștere a economiei rusești. Pe termen mediu și lung însă, Rusia ar putea profita de oportunitatea momentului pentru a-și schimba structura economiei și să scape în sfîrșit de dependența sa de exporturile de produse petroliere (să ne amintim că la sf. sec XIX- încep sec. XX, Rusia țaristă a fost unul dintre exportatorii de bază a produselor agroalimentare din lume).

La moment, în Federația Rusă au fost create condiții favorabile pentru dezvoltarea producerii interne: sancțiunile impuse față de importul produselor agroalimentare, deprecierea rublei creează avantaje competitive față de prețul produselor de import, inclusiv pentru resursele energetice autohtone care nu depind direct de cursul $ si euro.

Dacă va fi susținut producătorul autohton cu resurse creditare ieftine, cu programe de stat, dacă se vor facilita investițiile înproducerea produselor autohtone ce vor putea substitui exportul –Federația Rusă în termen de cîțiva ani va deveni un stat puternic nu doar din punct de vedere militar, geopolitic, cultural, geoexportator de resurse energetic, ci și din punct de vedere al suveranității economice.

 

De ce este important să înțelegem evoluția situației din Rusia? Pentru că, indiferent de ambițiile eurointegraționiste ale minorității care încearcă să guverneze, țara noastră a depins, depinde și va fiind fluențată în continuare de conjunctura economică regional. Economia noastră națională este puternic atașată de ceea ce se întîmplă cu economia Federației Ruse.

Să avem în vedere că cea mai mare parte a remitențelor de peste hotare vin din Rusia. E vorba de aproape un miliard și jumătate de dolari. Din cauza crizei din Rusia, aceste remitențe vor scădea considerabil în anul care vine. Nu știm cu cît scădea: cu 20%, 30% sau tocmai cu 50%, dar este cert că zeci de mii de familii din Moldova vor simți criza din Rusia pe pielea proprie.

Care vor fi consecințele pentru Moldova? Reducerea volumului remitențelor cu circa 800 mln. de dolari ar fi o catastrofă pentru noi. Se va deprecia și mai mult leul, se va crea un deficit de valută pe piața autohtonă, declinul economic va deveni mai abrupt, restabilirea exporturilor va fi îngreunată, un număr imens de familii vor sărăci brusc. Iar migranții reveniți acasă vor completa rîndurile șomerilor.

Autoritățile moldovenești (BNM și Guvernul) nu dispun de instrumente, resurse, dar nici de echipă profesionistă care ar putea gestiona această situație dificilă. Lucrurile se vor agrava și de pe urma insolvabilității unor instituții financiare și bancare, de pe urma falimentului sutelor de producători autohtoni din sectorul agroalimentar, de pe urma deficitului bugetar de miliarde, de pe urma guvernării neprofesioniste şi corupte.

Vreau să le recomand eurounioniștilor și puzderiei de ”blogheri departid” și ”analiști” hrăniți din granturi europene și donații americane să nu se bucure prea tare de conservarea coaliției proeuropene. Le recomand să nu se grăbească să se bucure desituația financiară dificilă din Rusia. Fiindcă, în ultimă instanță, are de suferit Moldova, au de suferit cetățenii noștri, bunicii, părinții, rudele, viitorul copiilor noștri.

Ne asteaptă o perioadă foarte grea. Îmi este neplăcut să afirm asta, dar e de datoria mea ca politician și lider al opoziției.

Vom avea de suferit cu toții, însă în special păturile social-vulnerabile – bătrînii, pensionarii, invalizii, familiile cu mulți copii.

Trebuie urgent să pregatim un plan anticriză, așa cum au propus socialiștii încă acum jumătate de an și ceva.

Trebuie să majorăm indeminizațiile, pensiile și să susținem mai consistent păturile social-vulnerabile. Trebuie să protejăm producătorul autohton și să stimulăm crearea locurilor de muncă. Aceasta este posibil, există instrumente, există soluții (pe care leputem prezenta oricînd). Lipsește însă dorința și voința politică a guvernării.

Buzunarul guvernanților este prea adînc, pentru a rămîne bani și resurse și pentru stat. Pe dînșii astăzi îi interesează cum să împartă funcțiile, nu cum să elaboreze bugetul pe anul viitor.

Totuși, cred că dacă societatea civilă, mediul de experți și cetățenii vor fi mai activi și mai insistenți, vom putea să influențăm guvernarea să fie mai receptivă la problemele țării.

Noi, socialistii, știm cum să schimbăm lucrurile în bine și suntem dispuși să discutăm cu societatea, suntem dispuși să dialogăm cu oricine este gata să răspundă ferm în fața provocărilor în această perioadă de criză în care ne cufundăm tot mai mult.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.