Conferinţa dedicată problemelor privind statutul de neutralitate al Republicii Moldova

Am avut o întrevedere informală cu participanţii internaționali ai conferinţei reprezentative, care se desfășoară la 20 iulie, la Chişinău, şi este dedicată problemelor privind statutul de neutralitate al Republicii Moldova.

Printre oaspeţii conferinţei sînt prezenți – fostul Şef al Misiunii OSCE în Moldova, William Hill, fostul Şef al Delegaţiei Uniunii Europene, Kalman Mizsei, fostul Ambasador al Ucrainei în Moldova, Serghei Pirojkov, politologii ruşi, Andrei Deviatkov şi Dmitri Danilov, reprezentanţi ai ministerelor federale din Elveţia şi Austria, experţi din ţările Uniunii Europene.

Discuţia, care a durat mai bine de două ore, a avut un caracter amical şi, în acelaşi timp, foarte constructiv. Oaspeţii forumului au dat dovadă de o cunoaştere profundă a problematicii şi, totodată, intenţia de a oferi ţării noastre un suport specializat de calitate.

Consider drept foarte importantă pentru Republica Moldova atragerea specialiştilor străini în discutarea problematicii abordate deoarece consolidarea statalităţii noastre poate fi garantată doar cu condiţia recunoaşterii internaţionale a statutului de neutralitate al RM.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.