Nu demult, liderul socialiştilor, Igor Dodon, a făcut o declaraţie, prin care a desemnat ideea de federalizare a Moldovei în calitate de o eventuală soluţie pentru depăşirea consecinţelor conflictului transnistrean. Am decis să adresăm politicianului cîteva întrebări, pentru a elucida poziţia pe marginea aspectului în cauză, precum şi a mai multor aspecte ale politicii interne şi externe, actuale pentru Republica Moldova:
Stimate dle Igor Dodon! În decursul anului 2011 şi timp de aproape patru luni ale anului 2012 vă manifestaţi în calitate de un politican care, sporadic, face să sporească interesul public atît în Moldova, cît şi în statele vecine, unde urmăresc cu atenţie evoluţia evenimentelor de la Chişinău. Bineînţeles, acţiunile Dvs., neordinare pentru politica moldovenească, comportă şi riscuri enorme atît pentru propria Dvs. imagine şi soartă politică, cît şi pentru imaginea formaţiunii politice pe care o conduceţi. Am vrea să înţelegem, Igor Dodon este un politican care nu neglijează riscul, este un jucător, căruia îi plac bucatele politice picante? Sau, dimpotrivă, Igor Dodon este impus să întreprindă paşi neordinari, pentru a mai dezmorţi mlaştina politicii moldoveneşti, ce stă locului deja de zeci de ani şi a o transforma în apă curată?
I. Dodon: În întrebarea Dvs. nu văd vreo dilemă, deoarece, de regulă, unui politician îi sunt caracteristice ambele trăsături – şi predispoziţia la risc, şi dorinţa de a obţine transformări spre bine. Or, deseori, în politică, eşti obligat să faci deosebirea între ceea ce este urgent şi important, iar în cazul unor afaceri urgente, sunt inevitabile acţiunile riscante. Cel incapabil de a face paşi riscanţi, este sortit stagnării şi declinului. Şi chiar dacă unele acţiuni riscante prejudiciază cumva imaginea, acest fapt nu trebuie să creeze obstacole pentru acţiunile planificate şi o mişcare progresivă. Imaginea este ceva reparabil, iar momentul politic ratat nu mai poate fi recuperat.
În general, sunt predispus spre soluţionarea unor sarcini strategice. Am o viziune clară asupra obiectivelor, spre care duc paşii mei, iar ceea ce se întîmplă cu imaginea mea, în calea spre realizarea acestor obiective, este mai puţin important. Doar nişte paşi neordinari, după cum aţi spus, te ghidează spre luarea unor soluţii ieşite din comun. Sunt convins că, dacă voi reuşi să-mi realizez în practică viziunea politică, aceasta va explica şi va justifica toate acţiunile şi declaraţiile mele actuale.
În opinia noastră, iniţiativa pe care aţi înaintat-o privind depăşirea consecinţelor conflictului transnistrean prin federalizarea ţării pretinde a fi cel mai riscant pas al lui Igor Dodon. Timp de mai mulţi ani, mai ales în perioada de guvernare a echipei Preşedintelui Voronin, tema privind federalizarea era calificată drept ceva negativ. Un gen de tabu politic! Şi iată, pentru prima dată, timp de douăzeci de ani, un politician de la Chişinău a exprimat în mod deschis o idee, care plutea în aer. Şi nu un oarecare politican, ci acel Dodon, pe care înşişi comuniştii, în prezent, îl fac vinovat de toate păcatele politice imaginabile şi inimaginabile. Sunteţi gata de atacurile şi reproşurile politice, care deja se fac observate şi auzite, sunteţi gata să ripostaţi criticii, inevitabile în cazul unor astfel de declaraţii, şi din dreapta, şi din stînga, plus învinuirile aripii radicale de dreaptă precum că, chipurile, Dodon este “mîna Moscovei” imperiale, care, în sfîrşit, şi-a dat arama pe faţă?
I. Dodon: Am declarat, din partea Partidului Socialiştilor, că federalizarea Republicii Moldova reprezintă unica soluţie reală pentru problema transnistreană şi doar astfel este posibilă restabilirea, pe cale paşnică, a integrităţii teritoriale a ţării noastre, în limitele fostei RSSM.
În înţelegerea noastră există trei scenarii de evoluţie a relaţiilor cu Transnistria:
Primul scenariu – anexarea Transnistriei în calitate de raioane, cu păstrarea statutului de autonomie extinsă. Totuşi, această variantă este realizabilă doar printr-o intervenţie militară, deoarece majoritatea populaţiei Transnistriei şi elita politică regională nu admit categoric o atare «unire» cu Moldova de pe malul drept al Nistrului. De aceea, acest scenariu nu este real. Deja de 20 de ani batem pasul pe loc, am dorit realizarea acestuia, dar am obţinut doar o degradare a lucrurilor.
Al doilea scenariu – abandonarea Transnistriei. Spre ruşinea noastră, în rîndul politicienilor de la Chişinău există şi astfel de nebuni, care sînt gata să renunţe la integritatea noastră teritorială. Aceasta, în opinia celor din urmă, ne va facilita integrarea în UE, iar mai apoi – şi unirea cu România. Este un scenariu teribil pentru Moldova, de aceea, este inadmisibil şi nu poate fi acceptat pentru dezbateri serioase.
Al treilea scenariu – federalizarea Moldovei. Aceasta va asigura Moldovei posibilitatea de control deplin asupra propriilor hotare, poporul nostru se va reunifica, va deveni un tot integru, vor dispărea frontierele administrative şi dubla conducere, totodată teritoriul Moldovei, amplasat pe malul stîng al Nistrului, şi anume Transnistria îşi va păstra un element important al autonomiei şi specificului său, inclusiv o parte din propria simbolică şi reprezentare politică. Acest scenariu are menirea să restabilească în volum deplin încrederea între cele două maluri ale Nistrului şi să contribuie la realizarea unei integrităţi efective a statului nostru într-o perspectivă îndelungată.
Credem că, dacă e să privim lucrurile fără apucături de mediocri şi de o manieră nepărtinitoare, federalizarea va apărea drept o unică alternativă de compromis în soluţionarea problemei transnistrene. Chiar dacă e să urmăm metoda excluderii, prin aruncarea la o parte a scenariilor irealizabile, care, din start, sînt inacceptabile ba pentru o parte, ba pentru cealaltă, oricum, în final, ne vom alege cu scenariul de federalizare în calitate de ultimă posibilitate de a ieşi din impasul confruntării şi incertitudinii. Şi nu ar fi cazul să căutăm în el mîinile sau cozile cuiva. Aici toate le avem la vedere şi totul este cît se poate de raţional. Iraţională este doar critica nemotivată a acestei perspective.
Este clar că federalizarea este o cale complicată de ieşire din criză, dar dintr-o criză precum este cea transnistreană nu există căi de ieşire uşoare şi comode. Fiecare parte va trebui să meargă la careva sacrificii în plan politic şi administrativ.
Anume reieşind din raţionamentele expuse, credem că ideea privind federalizarea trebuie să fie percepută într-o manieră mult mai reţinută, şi nu în una de critică şi isterizare, precum a avut loc. Ne dăm seama care sunt, în general, motivele şi originea unei astfel de critici. Ideii de federalizare i se opun două categorii de oameni: cei ce trag profituri din situaţia actuală şi captivii unor şabloane depăşite şi fobii politice. Din păcate, în Moldova, deocamdată prea numeroasă este şi o categorie, şi cealaltă. În spatele acestora stă masa critică atît în politică, cît şi în societate. Şi dacă cetăţenilor ţării le mai poţi da crezare, căci, toţi aceşti ani, au fost manipulaţi cu dexteritate atît de cei de dreapta, cît şi de cei de stînga, fiind speriaţi cu scorneli trăsnite despre «transnistrizarea» Moldovei, atunci făţărnicia clasei politice este regretabilă.
Atitudinea politicienilor de la Chişinău şi de la Tiraspol vizavi de ideea de federalizare şi, în general, vizavi de problema privind soluţiile pentru acest conflict, este o temă aparte. Aici nu este locul potrivit pentru dezbateri desfăşurate a atitudinii lor vădit antagoniste faţă de problematica dată. Păcat că interesele mercantile ale multora dintre aceştia pot anihila sau îndepărta pentru mai mulţi ani soluţionarea reală a problemei transnistrene.
A avut Igor Dodon posibilitatea să viziteze Tiraspolul, să discute cu politicienii de pe malul stîng al Nistrului, cu locuitorii regiunii? Care este atitudinea Dvs. faţă de conflict, faţă de participarea factorilor externi?
I. Dodon: În virtutea unor condiţii obiective, care, cel puţin, existau pînă nu demult, aflarea unui politican de la Chişinău pe teritoriul transnistrean nu era un lucru uşor, să nu zicem mai mult chiar. Fostul regim politic de la Tiraspol se opunea prin diverse mijloace oricărei apropieri între cele două maluri, mai ales în plan politic şi social. De aceea, nu ne putem mîndri cu o experienţă bogată de comunicare cu cetăţenii de pe malul stîng al Nistrului. Totuşi, am avut mai multe întîlniri atît cu cetăţenii simpli, cît şi cu reprezentanţii sectorului de afaceri şi cu conducătorii mai multor structuri de guvernare din Transnistria.
Ceea ce am observat şi ceea ce mă bucura şi mă bucură este disponibilitatea sinceră pentru dialog din partea unor categorii diferite de oameni. Deseori au răsunat apeluri de a da la o parte tot ce a fost negativ în relaţiile noastre timp de mai mult de douăzeci de ani şi de a ne concentra asupra momentelor care ne-ar putea apropia. Acest lucru este înţeles de majoritatea cetăţenilor simpli, dar nu-l pot pricepe sau se fac a nu-l pricepe unii politicieni. Merită oare să ne mai mirăm, reieşind din faptul că conflictul transnistrean a fost un produs politic, şi nu unul social.
Actualmente, apropierea între cele două maluri se poate produce doar în cazul respectării a trei condiţii: disponibilitatea politicienilor autohtoni pentru compromisuri, sprijinul din partea principalilor actori politici internaţionali, mai cu seamă din partea Federaţiei Ruse, şi atragerea locuitorilor de pe ambele maluri în diverse procese şi activităţi sociale, implicarea lor în formarea unor societăţi culturale, sportive, ştiinţifice, informaţionale şi pentru tineret. Anume cea de-a treia condiţie este cea mai eficientă şi cea mai actuală la toate etapele apropierii noastre reciproce.
Încă o dată m-am convins personal că între oameni nu există bariere, că prejudecăţile pot fi depăşite, cînd, acum cîteva săptămîni în urmă, la 6 aprilie, am participat la deschiderea Clubului de şah în oraşul Rîbniţa, de pe malul stîng al Nistrului. Acolo, în calitate de preşedinte al Federaţiei de Şah al RM, am avut parte doar de o atitudine binevoitoare faţă de iniţiativa de participare comună a şahiştilor noştri la competiţiile şi olimpiadele internaţionale, iar o astfel de experienţă pozitivă noi deja avem. La fel, cred, s-ar putea proceda şi în alte domenii culturale şi sportive, în relaţiile dintre organizaţiile obşteşti. De-am avea parte de înţelepciune şi voinţă politică, căci oamenii vor găsi căi pentru a stabili legături.
În prezent, unele acţiuni ale Alianţei de guvernare, din Moldova, precum ar fi: modificarea Legii cu privire la publicitate, în detrimentul limbii ruse, sistarea activităţii postului de televiziune de opoziţie, unele declaraţii ale politicienilor reprezentanţi ai aripei drepte, orientate spre revizuirea bilanţului celui de-al II Război Mondial şi eroizarea criminalilor de război români, precum şi tentativele de a învinui serviciile secrete ale Moscovei şi Tiraspolului de organizarea evenimentelor din 7 aprilie, 2009, evident, nu contribuie la intensificarea dialogului între Chişinău şi Tiraspol. Ce acţiuni este gata să înainteze, în calitate de alternativă, Partidul Socialiştilor, pentru realizarea măsurilor propuse de extindere a încrederii între cele două maluri?
I. Dodon: Mă voi strădui să dau un răspuns pe cît se poate de scurt, sincer şi concret. Foarte multe acţiuni dintre cele întreprinse de Alianţa de guvernare au impact negativ direct sau indirect asupra integrităţii şi statalităţii moldoveneşti. Spre regret, aşa este, aveţi dreptate în aprecierile pe care le faceţi. Toate acestea, cu certitudine, nu contribuie, ci perturbează dialogul cu Tiraspolul, şi nu doar cu Tiraspolul. Anume această mentalitate şi comportament politic inadecvate le-am avut în vedere atunci cînd, puţin mai devreme, am criticat făţărnicia, antistatalitatea şi ideologia de confruntare ale unor politicieni moldoveni. Alianţa de guvernare, în general, s-a pomenit a fi ostateca mofturilor politice ale unor elemente marginale, precum unionistul Mihai Ghimpu şi alţii de teapa lui.
Partidul Socialiştilor a declarat deschis că unul din scopurile noastre de bază, pentru o perioadă de durată scurtă şi medie, este reformatarea Alianţei actuale, îndepărtarea din structurile superioare de guvernămînt a unioniştilor şi a altor elemente antistatale şi reorientarea politicii interne şi a celei externe spre consolidarea fundamentului suveranităţii şi a bazei noastre social-economice. Avem deja mai multe reuşite la acest compartiment.
În primul rînd, anume noi, socialiştii, nu am admis alegerea unui preşedinte de stat din componenţa Alianţei şi am stopat iniţiativa pentru organizarea unui referendum constituţional. Astfel, unionistul Mihai Ghimpu nu a ajuns să se vadă speaker al Parlamentului, iar acordurile secrete importante ale Alianţei au rămas nerealizate.
În al doilea rînd, alegînd un Preşedinte neutru, fără partid, am prevenit declanşarea în ţară a alegerilor parlamentare anticipate, un nou scrutin ar fi fost cel de-al patrulea(!) la număr, în ultimii trei ani. Aceste alegeri s-ar fi soldat cu colapsul ţării şi în plan economic, şi în cel politic, iar criza politică ar fi rămas nesoluţionată. Criza şi reformatarea urmează a fi realizate în condiţiile unei stabilităţi, cel puţin, parţiale, de acest lucru suntem ocupaţi în prezent, pregătind terenul pentru schimbări intrapolitice serioase. Sînt convins că schimbările nu vor întîrzia.
Cum apreciază Igor Dodon factorul ucrainean de bună vecinătate şi colaborare, inclusiv în problema ce vizează dezlegarea nodului postconflictual transnistrean? A fost oare epuizat potenţialul acestei colaborări? Ce paşi ar trebui să întreprindă politicienii de la Chişinău şi Kiev pentru a urgenta la maximum şi a transforma calitativ dialogul între părţile aflate în conflict?
I. Dodon: Sunt de părere că soluţionarea crizei transnistrene va detensiona situaţia nu doar în Republica Moldova, ci şi în regiune, în general. Ucraina, fiind vecina noastră, s-a pomenit a fi antrenată în mod direct în toate procesele de reglementare a conflictului şi, chiar de la început, şi-a declarat intenţia de a asigura o soluţie pentru problemă, ce ar purta caracter pozitiv pentru toate părţile, în cadrul păstrării integrităţii teritoriale a ţării noastre. Cred că federalizarea va fi privită cu interes de partea ucraineană, fiind acceptată de toţi participanţii la procesul de negocieri în problema Transnistriei.
Voi adăuga că, în aceşti ani, s-au produs mai multe acţiuni concrete din partea colegilor noştri ucraineni. Principalul moment l-a constituit înţelegerea caracterului delicat al situaţiei. Treptat, apropiindu-ne de momentul culminant în soluţionarea problemei transnistrene, necesitatea noastră de înţelegere şi cooperare din partea Ucrainei se va intensifica. Astfel se vor aprofunda şi raporturile noastre de bună vecinătate între statele noastre.