3 aprilie 2011

Obţinerea de către Republica Moldova a Preferinţelor Comerciale Autonome

Una dintre competenţele de bază a viceministrului şi mai apoi ministrului economiei şi comerţului Igor Dodon a fost cea a îmbunătăţirii cadrului legislativ pe de o parte, dar şi în mod special, a extinderii cadrului instituţional de cooperare cu partenerii comerciali ai Republicii Moldova.

Dezvoltarea Portului Internaţional Liber Giugiuleşti

Ulterior semnării Acordului de investiţii “Cu privire la Portul Internaţional Liber “Giurgiuleşti”, aprobat prin Legea nr.7-XV din 17 februarie 2005 şi Legea cu privire la Portul Internaţional Liber “Giurgiuleşti” nr.8-XV din 17 februarie 2005, a fost aprobată şi hotărârea de numire în funcţia de viceministru a domnului Igor Dodon, nr. 436 din 18.05.2005.

Gestionarea eficientă a măsurilor de prevenire şi lichidare a consecinţelor inundaţiilor

În iulie-august 2008 Ucraina, România şi Republica Moldova au fost lovite de una din cele mai grave inundaţii din ultimele două secole. În raioanele de nord, în unele raioane centrale şi de sud ale Republicii Moldova suma precipitaţiilor pe decadă a constituit 85-185 mm sau 440-800% din norma decadică. În restul teritoriului cantitatea precipitaţiilor căzute a constituit 15-70 mm sau 100-420% din norma decadică. Ca rezultat viitura din iulie – august 2008 pentru râurile Nistru şi Prut a avut caracter de viitură istorică.

Crearea şi dirijarea Consiliului de stabilitate macroeconomică

Una din problemele cu care s-a confruntat permanent Republica Moldova chiar din momentul declarării independenţei, a fost necesitatea menţinerii controlului asupra stabilităţii preţurilor la mărfuri şi servicii. Este cunoscut faptul că în toţi anii (cu mici excepţii) inflaţia în Republica Moldova a fost de două cifre (a depăşit 10 la sută). Pe lângă factorii macroeconomici, un rol important în soluţionarea problemei date a fost şi necesitatea coordonării politicilor statului în domeniul stabilităţii preţurilor ca factor cu impact social puternic.

Reformele de liberalizare economică efectuate în 2007

Către finele anului 2006, în economia naţională s-a simţit o încetinire a ritmurilor de creştere. Creşterea economică din contul rezervelor (investiţiilor) interne şi consumului stimulat de remitenţe era limitată şi nu putea să asigure creşterea continuă a PIB în ritmuri avansate. Astfel, pentru anul 2006 creşterea PIB a constituit doar 4,8%, pe când în anii 2001-2005 acest indicator a variat de la 6,1% la 7,8%.

29 martie 2011

(video) Declaraţii în timpul Şedinţei Parlamentului din 29 martie 2011

Sătui de Surprize-surprize, e timpul să avem SOLUȚII-SOLUȚII!

21 martie 2011

«Модернизация Молдовы – это идея, которая должна объединить всех нас»

У некоторых политиков, да и граждан, по-прежнему остаются иллюзии, что только приход к власти той или иной партии, может открыть путь к модернизации. Не всем это понравится, но скажу прямо, модернизацию провести самостоятельно не сможет ни одна партия. Модернизация – это общенародное дело.

17 martie 2011

(Interviu) Despre copii, cumătri, natalitate şi normalitate

1. Apariţia copiilor schimbă adesea viaţa părinţilor: unora copiii le rapesc mult timp şi energie şi de aceea sunt nevoiţi să fie mai pasivi din punt de vedere profesional, pe alţii copiii îi motivează. Odată cu apariţia lor vin şi cele mai mari reuşite profesionale. Cum au schimbat copiii viaţa dumneavoastă personală şi profesională?

5 februarie 2011

НЫНЕШНИЙ ПОЛИТИЧЕСКИЙ КРИЗИС МОЖЕТ ПОКАЗАТЬСЯ НАМ ЦВЕТОЧКАМИ

Как распутать клубок нынешнего политического кризиса, кто виноват в кризисе экономическом, что делать с ценами на газ – над этими и другими вопросами размышляет в интервью eNews экс-вице-премьер-министр Молдовы, депутат парламента от ПКРМ Игорь ДОДОН.

16 ianuarie 2011

Interviu acordat pentru Radio Europa Liberă

 Categoric împotriva unei candidaturi AIE la președinție

Anterior1 48 49 50 51 52 53 Următoare



Foto

Video

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.