Astăzi se încheie mandatul Parlamentului de legislatura a XX-a

Astăzi se încheie mandatul Parlamentului de legislatura a XX-a – una dintre cele mai discreditate perioade din istoria parlamentarismului din Republica Moldova.

Pe durata ultimilor aproape doi ani, făcând uz de puţinele prerogative pe care le-am avut în calitate de Preşedinte al statului, am făcut tot posibilul ca să redresez situaţia politică, diplomatică, socială și economică din țară. Instituția prezidențială a elaborat 76 de inițiative (proiecte de lege, programe, demersuri), care au reieşit strict din interesele cetăţenilor.

În paralel, colegii din fracţiunea PSRM au venit cu sute de propuneri în Legislativ, pentru a schimba starea de lucruri dezastruoasă din ţară, însă majoritatea acestora au fost avizate negativ de Guvern și/sau Legislativ, fără prezentarea argumentelor plauzibile în acest sens.

Alegerile parlamentare din data de 24 februarie, 2019, sunt o bună oportunitate pentru a aduce lucrurile pe un făgaş normal de dezvoltare.

Noi, cetățenii stataliști și patrioți, suntem mai mulţi decât toţi eurounioniștii care doresc să folosească Parlamentul şi Guvernul în interesele lor înguste, de aceea trebuie să ne unim pentru a deveni şi mai puternici!

http://www.presedinte.md/rom/presa/declaratie-apel-la-incheierea-mandatului-legislaturii-a-xx-a

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.